Specialiştii în sănătate publică din judeţ anunţă că săptămâna trecută numărul cazurilor de îmbolnăviri cu viroze şi pneumonii a fost în scădere. Puţin peste 1.600 de olteni au fost diagnosticaţi cu infecţii respiratorii acute şi pneumonii, iar aproape 130 dintre ei au fost şi internaţi în unităţile spitaliceşti cu paturi din Olt.
Datele oficiale ale Direcţiei de Sănătate Publică Olt arată că în săptămâna 11 – 17 noiembrie au fost 1.139 de cazuri de infecţii respiratorii acute, cu 57 de internări, şi 475 de cazuri de pneumonii, cu 70 de internări, în continuare cei mai afectaţi fiind bebeluşii, dar şi copiii şi tinerii cu vârsta de până în 19 ani. „Numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute, inclusiv gripă clinică şi pneumonii, a fost în ultima săptmână de 1.614, cu mult mai mic faţă de cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului trecut, când a fost de 2.337, şi cu aproximativ 9,53% mai mic comparativ cu cel din săptâmâna anterioară, de 1.784”, spun reprezentanţii direcţiei.
Specialiştii în sănătate publică spun că vaccinarea antigripală rămâne cea mai sigură şi eficientă măsura profilactică, iar pentru desfăşurarea campaniei din sezonul rece 2019 – 2020 Ministerul Sănătăţii a repartizat judeţului Olt, cu titlu gratuit, 52.670 doze de vaccin gripal. Dozele de vaccin s-au primit în patru tranşe, ultima dintre ele, de 15.800, fiind primită zilele treceute. În luna septembrie s-a primit o singură tranşă de 1.760 doze, la trecută tot o tranşă, de 17.560 doze, iar în luna noiembrie în Depozitul Antiepidemic al DSP Olt au intrat 33.350 doze de vaccin, în două tranşe, prima fiind de 17.550, iar a doua de 15.800.
Din cantitatea distribuită, până în prezent s-au administrat 30.662 doze. Numai în ultima săptămână s-au imunizat împotriva gripei aproximativ 10.000 de olteni. Cifrele specialiştilor în sănătate publică arată că cei mai mulţi vaccinaţi antigripal fac parte din categoria persoanelor cu vârsta de 65 de ani şi peste, respectiv 16.866. S-au mai imunizat 10.341 persoane cu vârsta cuprinsă între şase luni şi 64 de ani în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, obezitate, astm sau cu virusul imunodeficienţei umane, 2.911 medici, cadre sanitare medii şi personal auxiliar, atât din spitale, cât şi din unităţile sanitare ambulatorii, inclusiv salariaţi ai instituţiilor de ocrotire copii sau bătrâni şi ai unităţilor de bolnavi cronici, care prin natura activităţii vin în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii, 406 persoane, adulţi şi copii, rezidente în instituţii de ocrotire socială, precum şi persoane care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliul persoanelor la risc înalt, 73 de gravide şi 65 de copii cu vârsta cuprinsă între şase luni şi cinci ani.
Cătălin FIRCOIU