2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Caracalul sărbătoreşte Ziua Naţională a României

- Advertisement -

1 Decembrie, Ziua Naţională a României, este sărbătorită şi în acest an de autorităţile locale din municipiul Caracal. Se împlinesc 101 ani de la Marea Unire, care a avut loc la Alba Iulia în 1918, iar cu acest prilej administraţia a pregătit mai multe surprize pentru caracaleni, una dintre ele fiind oferirea a peste o mie de porţii de fasole cu cârnaţi pe platoul din faţa Primăriei.

„Ziua Națională a României reprezintă totodată, pentru întreaga suflare românească, un prilej de cinstire a memoriei celor care au reușit să ducă la îndeplinire idealul de unire al locuitorilor tuturor provinciilor românești. Capitala de suflet a Romanațiului, Caracalul, cinstește cu mândrie acest moment important în istoria noastră și vă invită, duminică, 1 Decembrie, începând cu ora 09:00, în fața Monumentului Eroilor de pe Platoul Administrativ, să participați la ceremonia de aniversare a 101 ani de la Marea Unire”, este postarea făcută de autorităţile locale pe pagina oficială de Facebook a Primăriei.

După ceremonialul militar – religios şi discursul oficialităţilor, program a începe la ora 09:00, va urma un spectacol artistic, pentru ca de la ora 10:00 să se desfăşoare momentul de depunere de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Eroilor şi parada militară, pentru ca apoi pe Platoul Administrativ, de la ora 10:30, să aibă loc servirea a peste o mie de porţii din tradiţionala fasole cu cârnaţi.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți