2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Legumicultorii olteni, afectați de zăpada târzie. Roșiile vor ajunge cu întârziere în piețe

- Advertisement -

Vremea extrem de capricioasă din aceste zile nu i-a luat pe nepregătite pe fermierii din județul Olt. Pentru a-și proteja culturile, mulți dintre ei au suplimentat stratul de folii, au cumpărat combustibil pentru încălzirea serelor, iar toată noaptea au stat „de pază” pentru ca munca lor să nu fie pusă la pământ. Însă, cei cu solarii mai puțin performante au înregistrat deja pierderi uriașe.

Temperaturile ridicate din lunile de iarnă i-au determinat pe legumicultorii olteni să demareze campania agricolă mult mai devreme. Și aici vorbim de toți fermierii, fie de cei care au investit în solarii cu centrale termice, fie de cei care au mers la risc, cultivând în sere fără încălzire. Cei din urmă au cel mai mult de suferit din cauza zăpezii și a vântului puternic, spune Ion Păunel, președintele Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt. În aceeași situație sunt și legumicultorii care dețin solarii vechi.

Vântul puternic, temperaturile scăzute și viscolul din ultimele 24 de ore le-au dat mari bătăi de cap și celor care au implementat tehnologii noi în fermă. Însă ei au reușit până acum să-și salveze culturile.

Pentru a-și recupera o parte din pagubă, unii fermieri au sacrificat culturile deja plantate, salvând astfel structura solarului, care s-ar fi rupt sub greutatea zăpezii.

Simona VÂRBAN

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți