3.6 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

„Deșteaptă-te, române!” a răsunat din nou în Slatina. Oamenii legii au adus mulțumiri inclusiv cadrelor medicale de la spital

- Advertisement -

După acțiunile de sâmbătă, când sute de oameni ai legii au fost prezenți la orele 17:00 și 21:00 pe străzile principale ale municipiului Slatina, iar prin sistemele de avertizare acustică ale autospecialelor din dotarea instituțiilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale s-a auzit imnul de stat al României, astfel de misiuni ale oamenilor legii au continuat și duminică.

Duminică, de la ora 17:00, pe străzile Slatinei, inclusiv prin fața Spitalului Județean de Urgență Slatina, prin megafoanele echipajelor Poliției, Jandarmeriei, Armatei și Poliției Locale, care au avut pornite și sistemele luminoase, a răsunat din nou „Deșteaptă-te, române!”. Oamenii legii au adus, astfel, mulțumiri inclusiv medicilor și altor cadre medicale, care în aceste momente se află în prima linie pentru a combate răspândirea infecțiilor cu noul coronavirus.

Imnul de stat al României a continuat să răsune apoi și în alte zone din municipiul Slatina, acesta înlocuind mesajul deja consacrat: „Stați în casă pentru sănătatea dumneavoastră și a celor apropiați!”, care s-a tot auzit în ultimele zile, după intrarea în vigoare a ordonanțelor militare 2 și 3. Prin gestul lor, oamenii legii aduc mulțumiri tuturor cetățenilor că au ascultat sfatul de a sta în casă, respectând astfel restricțiile de circulație prevăzute de ordonanțele militare.     

Oamenii legii vor continua să acționeze week-end de week-end, de la ora 17, respectiv 21, „Deșteaptă-te, române!” fiind difuzat din autospecialele polițiștilor, jandarmilor, militarilor și polițiștilor locali, pe toată perioada stării de urgență. Inclusiv în localitățile de la frontieră, din mașinile Poliției de Frontieră, se va auzi imnul național. Prin sistemele de avertizare acustică ale echipajelor MAI și MApN sunt difuzate sâmbăta și duminica primele trei strofe din „Deșteaptă-te, române!”. Șefii de structuri teritoriale trebuie să asigure pregătirea tehnică a mașinilor, astfel încât mesajul sonor să fie redat corect, cu claritate și la intensitate adecvată.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți