2.2 C
Slatina
vineri,27 decembrie,2024

Ultimele Articole

Arafat: 2.109 persoane – confirmate cu COVID-19; aproape 600 sunt în Suceava

- Advertisement -

Peste 2.100 de cazuri sunt confirmate ca fiind pozitive cu COVID-19, dintre acestea 593 fiind din Suceava, a declarat luni seara secretarul de stat în MAI Raed Arafat.

„Raportul Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei, de la ora 20,00, ne arată că sunt la acest moment 2.109 cazuri confirmate în ţară, 65 de decese care sunt cauzate de COVID-19. Iar aici vreau să subliniez situaţia deosebită în care se află municipiul Suceava. Din cele 2.109 cazuri confirmate, 593 se află în municipiul Suceava”, a precizat şeful DSU, într-o declaraţie la sediul MAI.

El a adăugat că, în urma analizei realizate de Institutul Naţional de Sănătate Publică şi în urma discuţiilor care au avut loc în Grupul tehnico-ştiinţific, precum şi cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, s-a ajuns la concluzia că, din punct de vedere medical, trebuie luate măsuri suplimentare în zona Sucevei.

Sursa: agerpres.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți