2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Alte peste 150 de sancțiuni pentru oltenii care nu au respectat ordonanțele militare

- Advertisement -

Forțele de ordine continuă să desfășoare acțiuni în județ pentru a verifica dacă oltenii respectă măsurile prevăzute de ordonanțele militare care au fost emise, ca urmare a prevenirii răspândirii virusului Covid-19. Însă, locuitorii din Olt încalcă mereu aceste măsuri, mai ales pe cea a restricționării circulației. Doar în ultima zi, peste 150 de olteni, care au ieșit din casă fără a avea un motiv întemeiat și au fost găsiți pe străzi, au fost amendați de oamenii legii.

Duminică, peste 550 de polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari au efectuat controale și verificări, au fost angrenați în activități de fluidizare a traficului rutier și însoțire a unor autoturisme spre centrele de carantină și au asigurat paza locațiilor de carantinare.

În județ, s-au desfășurat aproximativ 800 de verificări privind modul în care persoanele respectă măsura izolării, respectiv măsura carantinării instituționalizate. Totodată, forțele de ordine au aplicat și 151 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației, cuantumul total al acestora fiind de 254.000 de lei.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți