4.5 C
Slatina
luni,23 decembrie,2024

Ultimele Articole

Propuneri pentru revenirea elevilor în școli: Primii ar fi cei din clasele a VIII-a și a XII-a. Cine termină anul școlar online

- Advertisement -

Elevii din anii terminali, care au examene în această vară, ar urma să se întoarcă primii la școală. În schimb, cei din claasele I-IV ar putea încheia anul școlar online. Sunt scenarii prezentate într-un document transmis de Inspectoratul General Școlar al Municipiului București Ministerului Educației, intrat în posesia Digi24.

Documentul este bazat pe opiniile directorilor de școli din București.

O propunere este ca în primele două săptămâni după ridicarea stării de ugență, adică din 18 mai, să revină în clase doar elevii de la clasele a VIII-a și a XII-a, care urmează să susțină examene naționale în această vară.

Ar urma apoi, din iunie, să se întoarcă la școală și elevii din celelalte clase de la gimnaziu și liceu, dar în condiții speciale. Astfel, a urma să fie clase formate din cel mult 15 elevi, astfel încât să fie respectate regulile de distanțare fizică. Elevii ar urma să vină la școală în baza unui nou orar, în schimburi, iar între schimburi să fie făcută dezinfectare.

Pe de altă parte, elevii din clasele I-IV ar urma să încheie anul școlar online.

Bacalaureatul și Evaluarea Națională ar urma să aibă loc în iulie, cu cel mult 10 elevi în clase.

Oficial, anul școlar 2019-2020 ar urma să se încheie în 12 iunie, dar ministrul Educației, Monica Anisie, a spus că a fost luat în considerare și scenariul amânării cu o săptămână a acestei date.

Roxana Cercel, purtător de cuvânt al ISMB, a explicat la Digi24 că este vorba despre un document care conține puncte de vedere ale profesorilor și directorilor de școli, trimise la Ministerul Educației ca bază de discuții pentru dezbaterile ulterioare. Ea a precizat că și inspectoratele școlare județene au trimis astfel de documente la minister.

Măsurile sunt deocamdată în discuție, a adăugat ea.

Sursa: digi24.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți