Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat a exemplificat, duminică seară, la Digi24, câteva cazuri concrete cu privire la modul în care ne vom trăi viața după data de 15 mai, odată cu posibila relaxare a măsurilor care asigură prevenirea răspândirii coronavirusului.
Raed Arafat a atras atenția că măsurile sunt încă în analiză, unele putând fi modificate, dar că la început vor fi luate măsurile cu cel mai mic risc.
„Școlile se vor deschide în septembrie, nu cred că se va reveni, a fost anunțat oficial. Copiii sunt cel mai puțin vulnerabili, problema e că pot să fie vectori de transmitere, către profesori sau părinți și bunici. Este foarte greu să faci într-o școală distanțare, să ții în pauză să nu interacționeze copiii”, a subliniat șeful DSU.
Sfaturi cu privire la purtarea măștilor
El a vorbit în continuare că schimbarea majoră va fi din momentul în care am ieșit din casă: „Când am ieșit de acasă deja nu mai este ca înainte, folosim transportul public, trebuie să avem masca la noi”.
Raed Arafat a prezentat trei tipuri de măști care pot fi folosite: masca de bumbac, masca chirurgicală și masca de tip FFP2.
„La masca de bumbac, nemedicală, trebuie să ai două trei cu tine. Masca chirurgicală, pentru stradă, are un anumit grad de protecție mult mai bun, are mai multe straturi, nu estee ca măștile medicale FFP2, asta se schimbă cam la 4 ore, dacă strănuți în ea trebuie să o schimbi”, a spus el.
„Sper că prețul lor va scădea la cel care a fost înainte, nu mai suntem obligatoriu dependenți de alții, se produc deja la noi”, a adăugat secretarul de stat.
El a spus că măștile de bumbac pot fi folosite, însă cu câteva condiții: spălată și călcată zilnic și nu e suficient să ai doar una atunci când pleci de acasă.
Raed Arafat a atras atenția și ca oamenii să nu umble cu măștile dacă e posibil să aibă mâinile infectate.
„Va trebui să ne obișnuim, la metrou, la transport public, va trebui să devină o condiție ca să urci. Legal, dacă nu ai masca, conducătorul auto trebuie să se uite, la toate mijloacele de transport aglomerate. Eu în mașană de serviciu – dacă sunt cu șoferul suntem cu masca pe față. Dacă sunt singur, nu sunt cu mascî. Dacă călătoresc persoane din aceeași casă, nu trebuie. Dacă iei un coleg pe drum, trebuie și ai și tu și el. Și la supermarket – probabil se vor gândi că e un lucru care să-l dea clienților, dacă vrea să vină înăuntru”, a subliniat Raed Arafat.
„Trebuie să fie o chestie de educație, nu trebuie să vii să zici: te amendez, dacă nu porți masca”
Secretarul de stat în MAI a adăugat că „trebuie să fie o chestie de educație, nu trebuie să vii să zici: te amendez, dacă nu porți masca”.
El a vorbit și despre distanța de la locul de muncă: „Dacă pui 30 de persoane într-o sală, apropiat, fără mască, e deja pericol”.
În ceea ce privește dezinfectantul, el a recomandat folosirea lui când simțim că este necesar, dar acolo unde nu se poate cumpărarea lui, atunci acele persoane trebuie să se spele pe mâini cu apă și săpun, cel puțin 20-30 de secunde, cu prima ocazie cu care este posibil.
„Dacă ating suprafețe necunoscute, am pus mâna, când m-am urcat în mașină am scos dezinfectantul, pe bază de alcool. Este și spălatul cu apă și săpun, minim 20-30 de secunde, că nu toată lumea are bani pentru dezinfectant, cum vii de la metrou, de afară, imediat te-ai spălat”, a spus Arafat.
Soluțiile pentru evitarea aglomerației la metrou
În ceea ce privește transportul public, în special metroul, unde au fost exemple foarte dese de supraaglomerare, el a spus că pentru a scădea aglomerație este nevoie și de creșterea mijloacelor și la suprafață. Întrebat dacă vom intra pe rând la metrou, el a spus că este „posibil”.
Alte măsuri de relaxare a traficului date ca exemplu de Raed Arafat sunt: programul defazat, oamenii să vină în trei interale orare, lucrul de acasă unde este posibil, măcar parțial, sau ture de două săptămâni acolo unde se poate.
„Cel puțin câteva luni va trebui să mergem așa, să ne obișnuim cu scanarea la intrare, nu numai la serviciu, să ajungem să ne obișnuim ca cineva să ne ia temperatura – e posibil să fie o măsură luată legal. Eu când întru în MAI mi se ia temperatura, de către jandarm, chiar dacă sunt secretar. Dacă e de la 37 în sus, nu mai intru”, a spus Arafat.
Întrebat despre termometrele cu infraroșu, el a spus că unul costă „20-30 de euro, pentru o firma să ai câteva aparate din astea nu e o problemă”.
„Nu știu dacă la metrou va fi fezabilă, dar s-ar putea în anumite locuri publice, la muzeu. Este o măsură la care se gândește toată lumea. Noi le-am introdus, dacă știu că am febră, simptome nu mai ies din casă – acest lucru trebuie să fiu modul de comportament – dacă simți că ai o problemă. Vezi pe un coleg care este răcit, trimite-l acasă sau la medic. Vine sezonul gripal, nu o să mai știm cine e răcit și cine nu este răcit. Ai febra, nu mai vii”, a declarat Raed Arafat.
Secretarul de stat a spus că există soluții și pentru birourile de tip open-space.
„Se lucrează la INSP cu alți colegi, deja avem câteva recomandări care vor fi validate, cum se se procedeze. Ne vom schima stilul nostru după ce încep măsurile de relaxare. Dar asta nu înseamnă că ne punem masca și mergem peste tot”, a spus el.
„Să repetăm: nu este o gripă obișnuită, este o boală la care în acest moment nu avem tratament, nu avem vaccin”
Raed Arafat a avertizat și cu privire la unele persoane care pe rețele sociale cer relaxarea măsurilor, spunând că este doar o gripă obișnuită.
„Ce nu înțelegea lumea: unii, iarăși, că asta e gripă obișnuită, dați drumul la tot, relaxați. Să repetăm: nu este o gripă obișnuită, este o boală la care în acest moment nu avem pentru ea tratament, nu avem vaccin. Problema principala este modul în care poate impacta sistemul sanitar și economia. Înainte de emisiune am avut un briefing și avem un număr de pacțienți în secțiile ATI, care crește, scade. Gândiți-vă acest număr să fie de 3-4 ori mai mare, numărul de persoane infectate să fie mai mare, să stea acasă, și să aibă contacți de 4-5 ori mai mult, ce economie mai ai? Pentru că așa e impactată economia. Când boala scapă de sub control vor fi uzinele și altele foarte impactate. Redeschiderea – parțială și treptată”, a spus Raed Arafat.
Sursa: digi24.ro