2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Se reabilitează clădirea administrativă a Detașamentului de Pompieri Caracal. Contractul a fost semnat

- Advertisement -

Contractul de finanțare al proiectului „Reabilitare termică și energetică clădire administrativă – Detașamentul de Pompieri Caracal”, derulat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, a fost semnat la sfârșitul săptămânii de Marilena Bogheanu, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, și colonelul Adrian Tănase, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt.

Cu o valoare totală de peste 7 milioane de lei, noul contract de finanțare intră în implementare și propune investiții în creșterea eficienței energetice a clădirii administrative a Detașamentului de Pompieri Caracal. Astfel, angajații ISU Olt, precum și cei peste 30.000 de locuitori din muncipiul Caracal, vor beneficia de rezultatele proiectului, întrucât se va realiza reabilitarea termică, modernizarea instalațiilor aferente obiectivului și utilizarea surselor regenerabile de energie.

„Necesitatea derulării investiției prevăzute în acest proiect se justifică prin nevoia de reducere a consumului de energie primară și a emisiilor de dioxid de carbon, asigurând totodată îmbunătățirea confortului, sănătății și siguranței personalului care își desfășoară activitatea în clădire, beneficiari direcți ai investiției”, se arată într-un comunicat de presă remis de ADR S-V Oltenia.

Proiectul „Reabilitare termică și energetică clădire administrativă – Detașamentul de Pompieri Caracal” are o valoare totală de 7.012.576,84 lei, din care suma solicitată este de 4.234.834,00 lei, respectiv 910.227,62 euro. Fondurile nerambursabile solicitate provin din bugetul alocat Regiunii Sud-Vest Oltenia prin POR 2014-2020. Prin prezentul proiect finanțat cu fonduri europene se propune creșterea eficienței energetice în clădirea administrativă a Detașamentului de Pompieri Caracal, cu regimul de înălțime parter și etaj, care a fost construită în anul 1979.

Investițiile realizate în cadrul proiectului sunt:

– lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii: izolarea termică a fațadei – parte opacă și parte vitrată, a planșeului peste ultimul nivel;

– pentru reabilitarea sistemului de furnizare a apei calde de consum și utilizarea surselor regenerabile de energie, s-a prevăzut ca prepararea apei calde pentru consum menajer să se facă utilizând energia solară – opt captatoare/panouri solare cu tuburi termice;

– pentru asigurarea calității aerului interior în birouri, cabinetele medicale, dormitoare, sala de pregătire fizică, sala de mese și în sala de club s-a prevăzut montarea unui sistem de ventilare mecanică descentralizată, cu recuperare a căldurii;

– s-a prevăzut instalarea unui sistem alternativ de producere a energiei electrice pentru iluminat, cu panouri solare fotovoltaice și refacerea integrală a instalațiilor electrice de iluminat.

În proiect au fost prevăzute și unele măsuri conexe, precum: reparații și consolidarea clădirii, conform recomandărilor expertizei tehnice; construirea acoperișului tip șarpantă, inclusiv a sistemului de colectare și evacuare a apelor meteorice la nivelul învelitoarei; demontarea/remontarea instalațiilor/echipamentelor montate aparent pe fațade; refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenție; refacerea trotuarelor de protecție; crearea de facilități pentru accesul persoanelor cu deficiențe locomotorii – platforma elevatoare și scaun persoane cu dizabilități, marcaj tactil pentru nevăzători și amenajare grup sanitar cu dotări specifice; lucrări specifice obținerii avizului ISU – instalații de stingere cu hidranți interiori și exteriori și instalații de detecție – semnalizare incendiu.

Potrivit ADR S-V Oltenia, se estimează ca lucrările să fie finalizată până la data de 30 iunie 2022.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți