Un bărbat de 30 de ani, din municipiul Galați, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare, a fost prins duminică dimineață, de un echipaj al jandarmilor olteni, la pescuit pe râul Olt, în dreptul comunei Milcov. Gălățeanul este cercetat pentru tâlhărie, infracțiunea fiind săvârșită de acesta în urmă cu șase ani.
Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt au depistat bărbatul pe malul stâng al râului Olt, în apropierea localității Milcov, care pescuia pe râul Olt fără documente legale.
Inițial, gălățeanul a dat o identitate falsă oamenilor legii, spune Claudia Sandu, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei. „În urma legitimării, acesta a prezentat date false, încercând să inducă în eroare organele de jandarmi, iar în urma verificărilor amănunţite efectuate s-a constatat faptul că pe numele bărbatului, în vârstă de 30 de ani, Judecătoria Galaţi a emis mandat european de arestare în urmă cu șase ani pentru fapta săvârșită, prevăzută în Noul Cod Penal, articolul 233, alineatul 1 (tâlhărie n.r.)”, a declarat reprezentantul IJJ Olt.
Sursa citată mai spune că bărbatul, bunurile deţinute de acesta și documentele întocmite au fost predate organelor competente.
Cătălin FIRCOIU