0.2 C
Slatina
marți,26 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Investiții cu fonduri europene la Drăgănești Olt. Se anvelopează zece blocuri, iar grădinița din Comani se modernizează

- Advertisement -

Două noi contracte cu finanțare europeană, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, au fost semnate electronic la sfârșitul acestei săptămâni de Marilena Bogheanu, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud – Vest Oltenia, și Dumitru Ciubuc, viceprimarul cu atribuții de primar al orașului Drăgănești. Printr-un proiect, zece blocuri de locuințe din Drăgănești urmează a fi reabilitate termic, iar în urma finalizării celuilalt se va moderniza grădinița din satul Comani al urbei.

Valoarea totală a celor două contracte de finanțare, care propun investiții în lucrări ce asigură creșterea eficienței energetice, este de peste 17,4 milioane lei, fondurile nerambursabile solicitate provenind din bugetul alocat Regiunii Sud-Vest Oltenia prin POR 2014-2020, Axa prioritară 3, Prioritatea de investiții 3.1, Operațiunea A – Clădiri rezidențiale și Operațiunea B – Clădiri publice. Investițiile urmează a fi duse la bun sfârșit până în cursul anului 2023, anunță ADR S-V Oltenia.

„Creșterea eficienței energetice la clădiri rezidențiale în orașul Drăgănești Olt, județul Olt” este proiectul a cărui valoare este de 15.233.922,68 lei, din care suma solicitată este de 8.781.143 lei, respectiv 1.919.627,27 euro.

Zece blocuri de locuințe urmează a fi anvelopate prin proiect, acestea fiind Bloc 3AB, nr. 27 – strada Dudești; Bloc D12, Bloc D13, nr. 154, Bloc D14, nr. 154, Bloc D3, Bloc D4, Bloc D5, nr. 124, Bloc D6 – strada Nicolae Titulescu; Bloc D7, nr. 4 – strada Colonel Năstase Ion; Bloc E5, nr. 8 – strada Păltiniș.

Printre investițiile realizate se numără repararea tencuielile la soclu; aplicarea unui termosistem care se finisează cu tencuială decorativă cauciucată cu acvastop; refacerea trotuarului de protecție; completarea straturilor planșeului peste ultimul nivel prin montarea unei termoizolații; contruirea unei șarpante cu elemente de contravântuire cu învelitoare din țiglă din ceramică profilată; montarea unui sistem profesional de evacuare a apelor pluviale din jgheab și burlan, ancorate în structura pereților fațadei; schimbarea ferestrele din tâmplărie din lemn sau metal cu geam float simplu de 4 milimetri și a ferestrelor din PVC cu termopan, cu ferestre cu tâmplărie cu termoizolatie din PVC și geam termopan; închiderea balcoanele. Potrivit ADR S-V Oltenia, data estimată de finalizare a lucrărilor este 30 aprilie 2023.

Celălalt proiect a cărui valoare totală este de 2.263.499,69 lei, din care suma solicitată este de 1.600.148,86 lei, respectiv 343.933,13 euro, este „Îmbunătățirea eficienței energetice, reducerea emisiilor de CO2 și modernizarea Grădiniței în orașul Drăgănești Olt, satul Comani”. „Prin prezentul proiect se propune îmbunătățirea calității infrastructurii de educație și a dotării grădiniței pentru asigurarea unui proces educațional la standarde europene și a creșterii participării populației preșcolare la procesul educațional, totodată participând la atingerea obiectivelor orizontale în domeniul egalității de șanse, protejarea mediului și dezvoltare durabilă. Clădirea asupra căreia se intervine în cadrul proiectului este C1 – grădiniță cu următoarele caracteristici tehnice: regimul de înalțime este parter, suprafața contruită – 374 metri pătrați; suprafața desfășurată – 374 metri pătrați; suprafața utilă – 299,80 metri pătrați”, se arată în comunicatul remis de instituție.

Detaliile investiției sunt: reabilitarea termică a construcției; schimbarea tâmplăriei exterioare existente cu tâmplărie din aluminiu; schimbarea instalației electrice; schimbarea centralelor termice cu ardere pe gaze naturale, a pompelor de la centrală, schimbarea conductelor și a radiatoarelor și implicit revizie tehnică cu schimbări locale de piese componente pe întreg circuitul termic; reducerea consumurilor de energie primară prin prevederea de echipamente ce folosesc surse alternative – energii regenerabile (pompe de căldură aer – aer, panouri fotovoltaice etc.); recompartimentări parțiale pentru prevederea unui grup sanitar pentru cadrele didactice, a unui grup sanitar pentru copii și a unui spațiu izolator dotat cu grup sanitar propriu; schimbarea destinației spațiului depozitare în cabinet medical; reorganizarea interioară a circulațiilor astfel încât toate camerele să aibă acces din interiorul clădirii, respectiv dintr-un hol – coridor comun; aducerea construcției la noile standarde privind securitatea la incendiu, prin: montarea ușilor interioare astfel încât să se deschidă spre căile de evacuare, prevederea de uși rezistente la foc, decaparea vopselei pe bază de ulei existentă pe coridoarele și holurile de evacuare în caz de incendiu și refacerea tencuielii/vopsitoriei interioare cu lavabilă, refacerea accesului în pod; dotarea clădirii cu sistem de alarmare la incendiu, centrală ECS, iluminat de siguranță, sistem anti-efracție, prevederea sistemului de supraveghere video în interior și în exteriorul clădirii; reabilitarea platformelor de acces și reconstruirea tuturor treptelor de acces în clădire; construirea unor rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, precum și prevederea de balustrade metalice; prevederea instalațiilor de protecție prin legare la pământ împotriva șocurilor electrice și trăsnetului.

Lucrările de modernizare a grădiniței din satul Comani, orașul Drăgănești, sunt programate a se finaliza pe 30 iunie 2022.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți