S-a închis Creșa nr. 4 de pe strada Zmeurei din municipiul Slatina. Unitatea a funcționat pe tot parcursul verii, începând cu luna iulie, având o frecvență zilnică de cel puțin 25 de copii, iar acum a fost închisă după ce a apărut un caz de infecție cu virusul SARS-CoV-2 în rândul părinților.
Anunțul a fost făcut vineri de Emil Moț, primarul municipiului Slatina, care a menționat că din data de 7 septembrie aceasta va fi închisă pentru igienizare și dezinfecție, timp de două săptămâni.
„În urma confirmării unui caz COVID-19 în rândul părinților, din motive de siguranță a copiilor și a personalului, în vederea diminuării riscului de contagiune cu virusul SARS-CoV-2 s-a luat decizia de închidere a creșei din strada Zmeurei, singura care a funcționat pe timpul vacanței de vară, pentru 14 zile, începând cu data de 7 septembrie. În această perioadă se vor efectua și activitățile necesare de igienizare și dezinfecție”, a transmis edilul Slatinei.
Cătălin FIRCOIU