Plutonierul adjutant șef în rezervă Alexandru Langă, care a lucrat în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt zeci de ani, a avut parte duminică de o mare surpriză, la împlinirea vârstei de 87 de ani. În semn de recunoștință pentru anii dedicați în slujba cetățeanului, polițistul în rezervă a primit din partea conducerii inspectoratului o plachetă de onoare, un buchet de flori, dar și un tort.
Alexandru Langă este cel mai vârstnic rezervist oltean din Poliție și este stabilit în orașul Balș, acesta având în spate o carieră de aproximativ 20 de ani în care a lucrat la Postul de Poliție Vulpeni, dar și alți câțiva ani în care a muncit la polițiile din Balș și Izbiceni.
Duminică, pragul curții gospodăriei sale a fost trecut de polițiști ai Poliției orașului Balș, în fruntea cărora s-a aflat comandantul lor, comisar șef Sorin Florea, care au fost însoțiți de Mihaela Bădan, prim-procuror al Parchetului pe lângă Judecătoria Balș.
A fost o mare bucurie pentru polițistul în rezervă Alexandru Langă să primească placheta de onoare acordată de conducerea IPJ Olt.
„Surprins și emoționat până la lacrimi de prezența «oamenilor grei» din curtea sa, așa cum ne-a mărturisit însuși Nea Langă, sărbătoritul a mulțumit tuturor că nu au uitat de un «rezervist în etate». Și noi vă mulțumim, domnule plutonier adjutant șef în rezervă Alexandru Langă, pentru anii dedicați în slujba cetățeanului. La mulți ani!”, este mesajul transmis de IPJ.
Cătălin FIRCOIU