2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Încă 33 de îmbolnăviri cu virusul SARS-CoV-2 și un deces în județ, raportate în ultima zi

- Advertisement -

Reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică au comunicat marți o nouă creștere a infecțiilor cu virusul COVID-19 în județul Olt. 33 de îmbolnăviri noi au fost anunțate în ultimele 24 de ore, iar de la începutul pandemiei bilanțul total al cazurilor a ajuns la 8.467. Pe lângă noile infecții, avem și acum bolnavi reconfirmați cu boala, autoritățile centrale și specialiștii Direcției de Sănătate Publică Olt mai raportând și un deces.

Cătălin FIRCOIU

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, distinct de cele 33 de cazuri nou confirmate, în urma retestării pacienților internați în unitățile medicale din județul Olt, care erau deja pozitivi, în ultima zi au fost și 15 persoane reconfirmate pozitiv la infecția cu virusul SARS-CoV-2.

Totodată, din totalul celor 8.467 olteni diagnosticați cu noul Coronavirus, sunt 193 care au pierdut lupta cu boala, de la începutul pandemiei, majoritatea lor suferind și de alte probleme medicale grave. Marți oficialii au raportat un ultim deces.

Decesul 193 – un bărbat, în vârstă de 74 de ani, din mediul urban

Data internării: 4 decembrie 2020 la Spitalul Județean de Urgență Slatina, transferat în data de 5 decembrie la Spitalul Municipal Caracal, unitatea medical support COVID-19 din județul Olt

Data confirmării: 5 decembrie

Data deces: 14 decembrie, cauzele fiind stop cardiorespirator ireversibil, bronhopneumonie, infecție  COVID-19

Comorbidități: fibrilație atrială permanentă, hipertensiune arterială, boală cronică de rinichi, hemiplegie stângă prin accident vascular cerebral ischemic

La ora actuală statisticile Grupului de Comunicare Strategică arată că rata de incidență a infecțiilor cu virusul COVID-19 la mia de locuitori, cumulată în ultimele 14 zile, continuă să fie scăzută și este de 1,14, județul Olt rămânând deocamdată în scenariul verde.

Situația epidemiologică actualizată

8.467 cazuri confirmate de la începutul pandemiei

33 cazuri noi înregistrate, din care un salariat al Spitalului Slatina, doi angajați ai Spitalului Caracal, restul cu transmitere comunitară

7.418 cazuri declarate vindecate

140 persoane internate, 23 fiind pe secțiile Anestezie și Terapie Intensivă ale spitalelor din Slatina și Caracal

716 persoane aflate în izolare la domiciliu

846 persoane aflate în carantină la domiciliu

21.125 persoane testate de la începutul pandemiei

193 decese

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți