5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Rusănești: Bărbat arestat după ce a fugit de la locul accidentului pe care l-a provocat

- Advertisement -

Un bărbat de 27 de ani, din comuna Rusănești, a fost victima unui accident de circulație petrecut, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe Drumul Județean 642, în localitate. Acesta era pasager într-un autoturism al cărui șofer era băut, nu avea nici permis de conducere și a fugit de la fața locului, polițiștii reușind să-l identifice ulterior. Miercuri, 10 februarie, olteanul a fost arestat de magistrații Judecătoriei Corabia pentru 30 de zile, însă decizia instanței de judecată nu este definitivă, putând fi contestată.

Polițiștii din orașul Corabia au aflat despre producerea accidentului chiar de la victimă, după ce acesta, vineri noaptea, la ora 01:00, a sunat la apelul de urgență 112.

Autoturismul în care acesta se afla a intrat în gardul unui imobil din localitatea Rusănești, iar conducătorul auto ar fi încercat să șteargă urmele sale ducând pasagerul la domiciliul acestuia și având promisiunea acestuia că nu va suna la Poliție sau la vreun echipaj de acordare a primului ajutor. Însă, acest lucru nu s-a întâmplat, iar în scurt timp șoferul a fost găsit de oamenii legii.

„În urma cercetărilor efectuate de polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Corabia, a fost găsit autoturismul implicat în evenimentul rutier și a fost identificat conducătorul auto ca fiind un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din comuna Rusănești, județul Olt. Se pare că bărbatul respectiv, în timp ce ar fi condus un autoturism pe raza localității Rusănești, ar fi fost implicat într-un eveniment rutier, în urma căruia pasagerul ar fi fost accidentat. Conducătorul auto a părăsit locul accidentului, fără a anunța poliția. În momentul testării cu aparatul alcooltest, bărbatul a prezentat o concentrație de 0,65 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Totodată, polițiștii au stabilit că acesta nu deține permis de conducere”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Marți, 9 februarie, polițiștii au reținut bărbatul pentru 24 de ore, iar miercuri magistrații corăbieni a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile. Decizia Judecătoriei Corabia nu este însă definitivă, putând fi contestată, iar în prezent autorul accidentului este încarcerat în Arestul Poliției Olt. Bărbatul este acum cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți