16.8 C
Slatina
joi,23 iulie,2026

Ultimele Articole

Accident grav la intrare în Osica de Sus. Una dintre cele două mașini implicate a luat foc

- Advertisement -

Ceea ce s-a întâmplat, vineri după-amiază, când un tânăr a intrat cu autoturismul într-unul din stâlpii de beton ai arcadei de la intrarea în municipiul Slatina dinspre Pitești, după care a luat foc, șoferul fiind găsit fără viață, a fost la un pas de a avea loc luni, în jurul orei 12:30, și pe Drumul Național 64, la intrarea în comuna Osica de Sus dinspre Brâncoveni. O mașină a luat foc la scurt timp după ce a intrat în coliziune cu un alt autoturism implicat în accident, iar una dintre cele patru persoane aflate în interiorul vehiculelor a fost grav rănită, rămânând încarcerată.

La fața locului au ajuns polițiștii rutieri pentru a face cercetări și a stabili cu exactitate cum s-a produs evenimentul. Circulația rutieră a fost complet blocată din cauza acestuia.

„Un accident rutier s-a produs pe DN 64, la intrare în comuna Osica de Sus. Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, fiind găsit un autoturism în flăcări. Traficul rutier este complet blocat, desfasurandu-se activități de stingere a incendiului și salvare a victimelor”, a declarant Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Echipaje medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean, dar și de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt, au ajuns și ele în zonă pentru a acorda primul ajutor răniților. Din primele date, ar fi vorba de patru victime, toate găsite în stare de inconștiență, însă una ar fi încarcerată într-una din cele două autoturisme implicate în accident. Cadrele sanitare au solicitat deja elicopterul SMURD pentru a prelua persoana rănită mai grav.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți