2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Nouă olteni prinşi fără declaraţie pe propria răspundere, amendaţi de forţele de ordine

- Advertisement -

Zonele aglomerate, barurile, terasele, restaurantele, dar şi mijloacele de transport în comun, au fost controlate de forţele de ordine din judeţ şi miercuri, aceştia urmărind dacă sunt respectate măsurile impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind limitarea și prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Nici oltenii nu au scăpat de verificările autorităţile, iar aproape 80 dintre ei au fost amendaţi pentru nepurtarea măştii, în timp ce alţi nouă au fost sancţionaţi după ce au fost găsiţi pe stradă, în timpul nopţii, fără a avea asupra lor declaraţia pe propria răspundere.

Activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 au fost desfăşurate de poliţişti, jandarmi, poliţişti, jandarmi, precum şi alte autorităţi pe această linie, sub autoritatea Prefecturii Olt.

Peste 220 de forţe de ordine au participat la acţiuni, fiind verificate 115 societăți comerciale, precum şi 65 de mijloace de transport persoane. Totodată, au fost legitimate peste 900 de persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 87 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii 55, în cuantum de 13.500 de lei, dintre care 78 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, în valoare de 12.500 de lei, și nouă persoanelor fizice pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea în intervalul orar 23:00 – 05:00 şi fără declaraţie pe propria răspundere, în valoare de o mie de lei.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți