4.1 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Acoperișul unei case din Bârza, distrus de un incendiu puternic

- Advertisement -

Pompierii Gărzii Balș și Detașamentului Slatina au intervenit, noaptea trecută, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, pentru a stinge un incendiu devastator care a izbucnit la acoperișul unei locuințe din comuna Bârza.

Potrivit purtătoprului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, Alin Băsășteanu, a declarat că la sosirea primelor echipaje de salvatori acoperișul ardea generalizat, cu posibilități de propagare la întreaga casă.

„Pompierii au reușit localizarea rapidă a incendiului, la nivelul acoperișului, fără ca bunurile din locuință să fie distruse. Pentru lichidarea incendiului și îndepărtarea efectelor negative, militarii au acționat aproximativ trei ore. În urma incendiului a ars acoperișul casei, cu suprafața de aproximativ 130 de metri pătrați”, a spus reprezentantul ISU.

În urma cercetărilor, salvatorii au stabilit ca și cauză probabilă a izbucnirii incendiului coșul de fum deteriorat.

ISU Olt reamintește încă odată cetățenilor județului principalele măsuri de prevenire a incendiilor produse din cauza coșurilor de fum defecte, deteriorate sau neizolate corespunzător:

– coşurile de fum se vor curăţa, verifica și repara, dacă este cazul, în mod obligatoriu înaintea sezonului rece;

– în podurile clădirilor, coşurile se vor tencui pe interior şi pe exterior şi se vor da cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă dacă există fisuri prin care ar putea pătrunde scântei;

– coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile, iar în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de material necombustibil.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți