2.3 C
Slatina
luni,25 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Mascații au descins la cabinete medicale și primării din cinci localități oltene. Cercetările, într-un dosar penal de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals

- Advertisement -

15 percheziții la domiciliile unor persoane și sediile unor cabinete medicale și unități administrativ teritoriale au fost efectuate, miercuri dimineață, de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Olt într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals. Este vorba de comiterea mai multor falsuri privind eliberarea de certificate de handicap unor persoane pentru a obţine sume de bani de la stat.

Descinderile au avut loc în cabinete medicale din municipiul Caracal și comunele Fărcașele, Grojdibodu, Obârșia și Rotunda, dar și în primăriile din ultimele patru localități, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

„Din cercetări a reieșit că, în luna decembrie a anului 2020, mai multe persoane ar fi înaintat unor instituții din județ documente medicale și sociale (respectiv anchete sociale, scrisori și referate medicale n.r.) care prezintă suspiciuni de fals, în vederea obținerii unor beneficii”, se arată în comunicatul IPJ.

În baza mandatelor de aducere, zece persoane urmează ca în următoarele ore să fie conduse la sediul Poliției Olt, pentru a fi audiate și dispuse măsuri legale.

La activități, polițiștii SICE Olt au primit sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt.

Sursă foto: Arhivă

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți