4.2 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Deputatul social democrat Chesnoiu: „Mituitorul Cîțu, lovește din nou! Pentru primarii PNL – mita pe 8 ani în avans! 0 lei pentru Slatina, 0 lei pentru Caracal”

- Advertisement -

Adrian Chesnoiu, deputat PSD de Olt și președinte al Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților, a făcut joi o nouă declarație politică cu privire la ce a mai făcut Florin Cîțu, fost premier al României după ce moțiunea social democraților a fost votată de 281 de parlamentari. De data aceasta a adus în discuție faptul că acesta a alocat din fondul de rezervă al Guvernului sume importante de bani primăriilor conduse de edili liberali, în timp ce ale edililor PSD-iști au primit mai puține fonduri sau deloc, așa cum este cazul primăriilor municipiilor Slatina și Caracal.

„Mituitorul Cîțu, lovește din nou! Pentru primarii PNL – mita pe 8 ani în avans! 0 lei pentru municipiul Caracal! 0 lei pentru municipiul Slatina! Cîțu și-a plătit primarii liberali din Fondul de Rezervă al Guvernului (adică din banii noștri ai tuturor românilor) pentru a câștiga poziția de președinte al PNL. Cele mai mari orașe ale județului nostru, Slatina și Caracal, au fost sărite din listă. ZERO lei pentru slătineni, ZERO lei pentru caracaleni!”, spune parlamentarul de Olt Chesnoiu.

Deputatul PSD a adăugat că o soartă crudă au avut și comune din județ conduse de primari social democrați care au primit de opt ori mai puțini bani decât localități similare conduse de liberali.

„Probabil Cîțu și-a plătit în avans primarii pentru cei 8 ani de guvernare stabilă și performantă pe care îi promisese românilor! Bine că am scăpat de el că în 8 ani ne omora pe toți! Explicația este lesne de înțeles: banii s-au repartizat funcție de apartenența politică a primarilor! Dar împreună se poate să ne recuperăm România! Un prim pas a fost făcut: demiterea Guvernului Cîțu! Al doilea pas: Alegeri anticipate! Cu cât mai repede, cu atât mai bine! Până atunci suntem încă prizonierii guvernării care a aruncat România în cea mai mare criză din istoria sa democratică!”, a mai declarat social democratul Adrian Chesnoiu.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți