2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Senatorul PNL de Olt Voiculescu: „Anul 2022 va aduce creșteri la veniturile din salarii, pensii, alocații și la fondurile pentru investiții!”

- Advertisement -

După îndelungi negocieri care au avut loc pe scena politică în ultimele zile, Partidul Național Liberal și Partidul Social Democrat și-au dat mâna ca parteneri de coaliție și au făcut un nou program de guvernare. Iar creșterea pensiilor, alocațiilor, salariilor și fondurilor pentru investiții reprezintă principiile acestuia, spune Liviu Voiculescu, senator și președinte al PNL Olt

„Creșterea pensiilor și a alocațiilor pentru copii, precum și indexarea salariilor reprezintă principiile noului program de guvernare asupra cărora PNL și PSD și-au dat mâna în calitate de parteneri de coaliție. Indiferent de nivelul indexărilor care urmează a fi stabilit în funcție de impactul bugetar pe care-l va presupune, românii trebuie să înțeleagă că angajamentul comun PNL-PSD în această direcție este unul ferm: anul 2022 va aduce creșteri atât în ceea ce privește veniturile din salarii, pensii și alocații, cât și în ceea ce privește fondurile pentru investiții!”, a declarat parlamentarul liberal Voiculescu.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți