Grupul de Comunicare Strategică și reprezentanții Direcției de Sănătate Publică au raportat sâmbătă noile cifre privind cazurile de Coronavirus, înregistrate în ultimele 24 de ore. Iar în Olt s-au comunicat încă 103 infecții noi SARS-CoV-2, de la începutul pandemiei fiind 27.233 de persoane din județ care au fost confirmați cu virusul. În ultima zi s-a anunțat și un deces, cu acesta fiind 746 de olteni care au pierdut lupta cu boala, majoritatea având însă și alte probleme de sănătate grave.
Al 746-lea deces înregistrat la nivelul județului este al unei femei, în vârstă de 58 ani, din mediul urban, pe 15 ianuarie fiind confirmată la Spitalul Orășenesc Balș. Din păcate, joi, 20 ianuarie, aceasta a murit la domiciliu, cauzele decesului fiind stop cardiorespirator și infecția COVID-19. Femeia nu era vaccinată împotriva noului Coronavirus, iar ca și comorbidități avea sechele AVC, diabet zaharat și hipertensiune arterială.
Au fost și 12 pacienți internați în spital, deja diagnosticați cu COVID-19 și care la retestarea efectuată în ultima zi au avut același rezultat pozitiv.
Cât despre incidența infecțiilor SARS-CoV-2, cumulată la 14 zile, aceasta fiind în județul Olt de 1,43 cazuri la mia de locuitori, fiind în creștere față de ziua anterioară.
Sâmbătă este cea de-a doua zi consecutivă în care, în Olt, se raportează peste o sută de cazuri noi de Coronavirus, în valul 5 al pandemiei de Coronavirus.
Situația epidemiologică la zi
27.233 cazuri confirmate de la începutul pandemiei
103 cazuri noi
26.035 persoane vindecate de la începutul pandemiei
40 persoane internate în unități medicale
7 persoane primesc tratament de specialitate în secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă
411 persoane aflate în izolare la domiciliu
477 persoane carantinate la domiciliu
142.346 teste efectuate de la începutul pandemiei, 624 fiind în ultimele 24 de ore
746 decese
204 doze de vaccin anti COVID realizate în ultima zi, 279.895 fiind de la începutul campaniei de vaccinare