2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Slatina va avea un nou viceprimar în persoana social democratului Alexandru Berechet

- Advertisement -

Aflat la cel de-al doilea său mandat de consilier local al municipiului Slatina, iar din anul 2018 este și președintele al organizației TSD Slatina, Alexandru Berechet este propunerea venită din partea social democraților pentru funcția de viceprimar, rămasă vacantă după ce fostul viceprimar, Claudiu Stăncioiu, a demisionat din motive personale. Acesta urmează a fi votat luni, 28 februarie, în cadrul ședinței Consiliului Local.

Pentru Berechet, numirea sa pe postul de viceprimar este o provocare, acesta ținând să mulțumească seniorilor din partid, pentru încrederea care i-a fost acordată.

„În ședința de astăzi (28 februarie n.r.) se va supune la vot candidatura mea. Este o provocare pentru mine, ținând cont că vin din rândurile organizației de tineret. Mă onorează propunerea și chiar vreau să le mulțumesc seniorilor social democrați pentru încrederea care mi-au acordat-o, în special primarului Slatinei, Emil Moț, și președintelui PSD Olt, Marius Oprescu”, a declarat Alexandru Berechet.

A doua funcție de viceprimar al municipiului Slatina a rămas vacantă de la începutul lunii octombrie a anului 2021, când Claudiu Stăncioiu a demisionat. Cu numirea lui Berechet în locul său, echipa de conducere a Primăriei Slatina este din nou completă, din aceasta mai făcând parte primarul Emil Moț și viceprimarul Gigi Vîlceleanu.

 

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți