2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Oprescu: „POR ne-a permis, în fiecare exercițiu bugetar, atragerea de fonduri nerambursabile pentru îmbunătățirea serviciilor medicale”

- Advertisement -

Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia anunță finalizarea unui proiect derulat, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020, la nivelul celei mai mari unități spitalicești cu paturi din județul Olt.  Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Slatina este cea care a fost dotată cu aparatură și echipamente medicale de înaltă performanță prin proiectul cu finanțare europeană, implementat de Consiliul Județean (CJ) Olt, valoarea investiției fiind de aproximativ 4,3 milioane de lei și o finanțare nerambursabilă de 4,2 milioane de lei.

Marius Oprescu, președintele CJ Olt, instituția care este principalul ordonator de credite pentru Spitalul Slatina, spune că prin investiții de acest gen crește calitatea actului medical la nivelul celei mai mari unități sanitare oltene, ce deservește an de an peste 40.000 de olteni, iar POR a permis, în fiecare exercițiu bugetar, atragerea de fonduri europene pentru a îmbunătăți aceste servicii.

„Investițiile în sănătate au fost întotdeauna o prioritate pentru instituția noastră, iar Programul Operațional Regional ne-a permis, în fiecare exercițiu bugetar, atragerea de fonduri nerambursabile pentru îmbunătățirea serviciilor medicale oferite de cea mai importantă unitate spitalicească din județul nostru. În actualul context sanitar, cu provocări imense, noua aparatură, printre care un Computer Tomograf și două aparate radiologice, reprezintă o mică gură de oxigen pentru unitatea sanitară, care deservește, anual, peste 40.000 de olteni. Fondurile europene, alături de planul nostru anual de investiții, unul care de la an la an este mai consistent, ne ajută să facem pași importanți în creșterea calității, a eficienței îngrijirii spitalicești și în modernizarea SJU Slatina“,  a declarat domnul Marius Oprescu, președintele CJ Olt.

Investițiile de la UPU Slatina sunt realizate în cadrul Axei Prioritare 8 – Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale, Prioritatea de investiții 8.1, Obiectivul specific 8.2 – Îmbunătățirea calității și a eficienței îngrijirii spitalicești de urgență, Operațiunea B – Unități de primiri urgențe.

S-au achiziționat astfel un computer tomograf, un aparat radiologic fix și unul mobil, un ecograf cu trei sonde și Doppler, un aparat pentru triaj, o targă, un cărucior pentru pacienți și unul pentru instrumentar și medicamente, două monitoare pentru funcții vitale, un defibrilator cu monitor și cardiostimulare transtoracică.

Potrivit unui comunicat remis de ADR S-V Oltenia, printre dotările de care beneficiază cea mai mare unitate spitalicească cu paturi din județul Olt, se numără și un videolaringoscop, un nebulizator, un negatoscop, un electrocardiograf, un aparat de hematologie, o pompă de infuzie și un sistem de perfuzie sub presiune. „Dotarea cu aparatură și echipamente a UPU Slatina este deosebit de importantă atât pentru medici, cât și pentru pacienți, deoarece investigațiile medicale vor fi realizate într-un timp mult mai scurt”, se mai precizează în același comunicat.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți