5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Un tânăr din Schitu a intrat cu mașina într-un stâlp electric din Movileni. Polițiștii au constatat că era băut și nu avea permis

- Advertisement -

Eveniment rutier, în prima zi de Paște, în jurul orei 18:00, pe Drumul Județean 546 B, în comuna Movileni. Un tânăr din Schitu, care conducea un autoturism, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un stâlp electric. Din fericire, nu au fost răniți, însă polițiștii rutieri au constatat că acesta era băut și nu avea din permis de conducere.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apelul de urgență 112, cu privire la producerea accidentului, la fața locului, pentru cercetări, deplasându-se polițiștii din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Potcoava.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism, în care se afla doar șoferul, respectiv un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din comuna Schitu, care, din cauze ce urmează a fi stabilite, la intrarea în comuna Movileni, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un stâlp. În urma coliziunii, nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale”, a declarat Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ.

Sursă foto: Martor

În urma cercetărilor, polițiștii au constatat și faptul că șoferul nu deține permis de conducere. De asemenea, tânărul de 20 de ani, din Schitu, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,42 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.

Oamenii legii efectuează în cauză cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiuniunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe și distrugere din culpă.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți