1.2 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Săptămâna Prevenirii Criminalității s-a încheiat cu acțiuni pentru siguranța rutieră în județ

- Advertisement -

Inspectoratul de Poliție Județean Olt, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, a organizat, în ultima zi a evenimentului „Săptămână Prevenirii Criminalității”, care a fost vineri, 27 mai, o serie de activități pentru siguranța rutieră.

Astfel, pe parcursul întregii zile, polițiștii CAPC și polițiști rutieri din Olt au desfășurat activități informativ preventive în mijloacele de transport în comun, unde au împărțit pliante și broșuri cu caracter informativ preventiv, fiind purtate discuții cu cetățenii despre modalităţile de prevenire a furturilor, cu accent pe măsurile de siguranţă a gospodăriilor, dar și despre legislația rutieră.

Totodată, în mijloacele de transport public local ale operatorului autorizat să funcționeze în municipiului Slatina, au rulat mesaje video cu caracter preventiv-educativ.

Oamenii legii și reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Olt au desfășurat, de asemenea, activități de conștientizare a pericolelor la care sunt expuși șoferii care se urcă la volan sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fiind folosiți ochelari care induc efectele consumului de alcool în versiunea de noapte şi ochelari care induc efectele consumului de droguri, din dotarea Agenției Naționale Antidrog.

Așadar, șoferii opriți în trafic, pe lângă sfaturile și recomandările preventive cu privire la cauzele și condițiile favorizatoare producerii de accidente rutiere, au avut ocazia să simuleze starea de deteriorare produsă de alcool sau alte substanţe psihotrope.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți