Daniel Tudor, primarul din Scornicești, are o nouă veste bună pentru locuitorii urbei vineri, 9 decembrie, fiind vorba de semnarea la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a unui proiect derulat prin Planul Național de Redresare și Reziliență privind actualizarea Planului Urbanistic General al urbei. Investiția se ridică la aproape două milioane lei noi, potrivit edilului proiectul fiind unul important.
„Cu satisfacție, vă aduc la cunoștință faptul că astăzi, 9 decembrie 2022, am semnat, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), contractul de finanțare pentru proiectul C10-14-119 – ‘Actualizare Plan Urbanistic General – Format GIS, în orașul Scornicești’, cu toate Anexele ce fac parte integrantă. Este un proiect extrem de important, în valoare de aproximativ 20 miliarde lei vechi, încă unul din obiectivele asumate pentru care am insistat și care urmează a fi implementat în termenul stabilit. Desigur, așa cum am spus-o de fiecare dată, vă asigur că mergem mai departe și vom duce la bun sfârșit și alte proiecte aflate în derulare, dar și altele noi, pe care, în cel mai scurt timp, le voi aduce, rând pe rând, în atenția dumneavoastră”, a declarat primarul Tudor.