5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Grav accident de circulație între un autoturism și o căruță pe DN 64, la ieșire din Osica de Sus. Au fost trei victime

- Advertisement -

Accident de circulație soldat cu urmări grave în dimineața zilei de duminică, în jurul orei 07:30, pe Drumul Național 64, în afara localității Osica de Sus. Trei femei au fost rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și o căruță, în urma unui apel la 112, pentru cercetări deplasându-se polițiștii Serviciului Rutier Olt.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul în eveniment a fost implicat un autoturism, condus de o femeie, în vârstă de 32 de ani, din comuna Fălcoiu, și un atelaj hipo, în care se aflau trei persoane. În urma evenimentului rutier, conducătoarea auto și două femei din atelajul hipo au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Municipal Caracal și Spitalul Județean de Urgență Slatina”, a declarat Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Poliției Olt.

Potrivit unor surse, șoferița ar fi vinovată de producerea accidentului, pentru că nu a păstrat distanța regulamentară în mers, intrând în coliziune față – spate cu căruța. În urma impactului violent, mașina s-a răsturnat într-un șant, căruța ajungând și ea în afara drumului.

Atât conducătoarea auto, cât și bărbatul care conducea căruța au fost testați de oamenii legii cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cauză fiind întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți