Un bărbat, în vârstă de 66 de ani, din orașul Corabia, și-a pus capăt zilelor în urmă cu trei zile, trupul neînsuflețit al său fiind găsit de soție. Aceasta a sunat la apelul de urgență 112, însă cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru a-l salva și au constatat decesul corăbianului care s-a sinucis, înjunghiindu-se cu un cuțit în zona toracelui.
Tragedia a fost anunțată vineri după-amiaza, pentru cercetări la fața locului deplasându-se polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale Olt.
„La data de 5 mai 2023, în jurul orei 12:50, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, de către o femeie, din orașul Corabia, cu privire la faptul că o persoană se află decedată într-o locuință din aceeași localitate. La fața locului s-au deplasat polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, care, din primele verificări, au identificat un bărbat, în vârstă de 66 de ani, din orașul Corabia, care prezenta o plagă înjunghiată în zona toracelui”, a declarat subinspector de poliție Cosmin Lupu, purtător de cuvânt al Poliției oltene.
Potrivit unor surse, corăbianul, care era infirm, având unul dintre picioare amputat din cauza unor probleme de sănătate, ar mai fi amenințat și înainte că își va lua zilele. Suferința este posibil să îl fi făcut să recurgă la gestul necugetat.
Trupul bărbatului a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării autopsiei și a stabilirii cauzei decesului, din primele date acesta survenind în urma unei autoagresiuni.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs nefericitul eveniment, în cauză fiind întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.