0.2 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

4.326 de emotii la proba de matematica si istorie

- Advertisement -

Ieri, in jurul pranzului, curtea Colegiului Ion Minulescu era aproape plina de elevi, profesori si parinti. Cea de-a doua proba scrisa de la bac, cea obligatorie a profilului, le-a dat emotii tuturor. Fie ca au optat pentru matematica, fie cau ales istoria, elevii au trebuit sa demonstreze ca au acumulat cunostinte solide pentru a obtine nota maxima. Cristian si Mihai, doi elevi ai colegiului, au iesit din sala de examen cu foile pe care erau trecute subiectele. Am dat proba la matematica, varianta M2. A fost destul de greu, mai ales partea a-III-a, unde am avut subiecte dificile, limite si integrale. N-am lasat niciunul neabordat, dar oricum a fost mai greu decat la celelalte probe, unde ne-am descurcat mai bine, a spus Cristian. Sper sa fie bine, mai ales ca vrem sa dam la ASE, la Bucuresti, a adaugat Mihai.
La istorie, aceeasi poveste. Subiecte dificile, mai ales partea a-III-a, care i-a incurcat putin pe elevi. La istorie au dat examen ieri si Mihaela si Anca, eleve ale Colegiului National Ion Minulescu. A fost usurel. Am avut statul modern si relatiile internationale. A fost bine ca am picat pe subiect, tocmai am repetat ieri. Sper ca ce am scris acolo sa fie corect. La primele doua subiecte a fost chiar bine, ca am avut de comentat niste cuvinte dintr-un text dat. Am scapat si la istorie, vineri o sa dau la geografie. si la competente a fost usor, la engleza scris a fost putin mai greu si la informatica. Am luat calificativul experimentat, a explicat Mihaela. Anca, in schimb, s-a aratat putin dezamagita de cel de-al treilea subiect din foaia de examen la aceeasi materie. A fost foarte greu, mai ales subiectul al-III-lea, care nu a fost pe intelesul tuturor. Nu au specificat clar, nu stiai la ce parte a materiei sa te raportezi. Primele doua parti au fost mai usoare, dar la ultima sa vedem cum puncteaza profesorii, s-a plans ea.

Subiecte la matematica si istorie

La primul subiect al probei la istorie, elevii au avut de raspuns la sapte intrebari, pe baza a doua texte despre Vlad tepes si Matei Basarab. Al doilea subiect a fost despre istoria Europei, mai exact perioada lui Mussolini, la care elevii au avut de raspuns la sase intrebari. Ultimul subiect a constat in elaborarea unui eseu de aproximativ doua pagini, despre statul roman modern si relatiile internationale din secolul al XIX-lea si prima jumatate a secolului al XX-lea. La matematica, subiectele au fost diferite in functie de profilul clasei la care au studiat elevii: functii, matrice, polinoame, limite sau integrale.
Vineri, bac-ul se incheie cu proba scrisa la alegere, dupa care, pe 3 iulie se afiseaza rezultatele. Contestatiile se vor depune pe 4 iulie, iar rezultatele finale se vor afisa pe 8 iulie.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți