Pentru a beneficia de acest ajutor, solicitantii trebuie sa depuna intre 15 iulie si 31 august cererea de solicitare a primei pe exploatatie la bovine, vizata de asociatiile crescatorilor de animale legal constituite, la sediul APIA Olt, Serviciul Autorizare CNDP – Ajutoare specifice Comunitare si Masuri de Piata. Cererea este pretiparita si este pusa la dispozitia solicitantilor la sediul institiutiei judetene.
Pe langa cerere, crescatorii de animale mai trebuie sa depuna si alte documente: copia de pe cartea de identitate/cod unic de inregistrare, copia de pe documentele care atesta provenienta animalelor pentru exploatatiile infiintate in perioada 1 februarie 2008 – 31 ianuarie 2009, 1 februarie 2009 – 31 ianuarie 2010, 1 februarie 2010 – 14 iulie 2011, dovada inscrierii in evidenta Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura, respectiv codul unic de identificare din Registrul Unic de inregistrare (Registrul Fermierilor); acestia mai trebuie sa depuna o declaratie pe propria raspundere ca animalele pentru care se solicita prima nu au fost eligibile la plata pentru prima in anul 2008 si/sau 2009 si/sau 2010, pentru animalele pentru care se solicita prima pentru exploatatii nou infiintate in anii 2009, 2010 si 2011, dovada contului bancar activ si un dosar nou cu sina.
Pentru anul 2011, prima pe exploatatie se acorda producatorilor agricoli, persoane fizice si juridice, crescatori de bovine care detin, cresc si exploateaza animale de productie identificate si inregistrate in sistemul national, inscrisi in evidenta APIA, cu cod unic de identificare (ID), o singura data pe an, in functie de efectivul de bovine inregistrat in Registrul National al Exploatatiilor la data de 14 iulie 2011, pentru exploatatiile infiintate in perioada 1 februarie 2010 – 14 iulie 2011; acestea trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii: exploatatia sa fie de minimum 3 capete de bovine, varsta bovinelor sa fie de minimum 6 luni, exploatatia este inregistrata in Registrul National al Exploatatiilor la data solicitarii primei.