5.2 C
Slatina
marți,8 octombrie,2024

Ultimele Articole

Marius Oprescu: PSD Slatina nu va sustine niciodata la Primaria Slatina un candidat USL care isi ia oxigenul de la uneperistul Toma!

- Advertisement -

Prima intepatura a venit din tabara liberala, Codan afirmand, intr-o conferinta de presa, ca organizatia pe care o conduce va face tot posibilul ca liberalul Sorin Bratoi sa fie candidatul USL la Primaria Slatina. Asta in ciuda faptului ca rezultatele sondajelor arata ca Marius Oprescu are 11%, iar Bratoi, 5%. Mai mult chiar, presedintele PNL Olt, Ioan Ciugulea, l-a acuzat pe Oprescu de blat politic cu pedelistii. Reactia social-democratilor nu s-a lasat asteptata, Oprescu declarand ieri, intr-o conferinta de presa, ca organizatia pe care o conduce nu va sustine niciodata pentru Primaria Slatina un candidat USL care isi ia oxigenul de la uneperistul Ioan Toma. Aluzia acestuia a vizat intalnirile pe care Sorin Bratoi le-a avut cu senatorul Toma.
Partenerii nostri de coalitie liberali mi-au adus niste acuzatii. Nu-i inteleg. in perioada sondajelor de opinie lucrurile erau mai tensionate, pentru ca fiecare partid incerca sa-si impuna candidatul, dar aceste sondaje s-au terminat. Nu mai suntem intr-o campanie electorala unul fata de celalalt, mai au putin si ma acuza ca am falsificat aceste sondaje si d-aia au iesit liberalii asa de prost. As vrea sa incheiem aceste lucruri, sa ne asezam la masa dialogului si sa ne dam mana, dar as vrea sa fac aceste lucruri cu niste conditii. Cei care participa la acest parteneriat sa vrea si sa lucreze in interesul USL, nu al celorlalte partide si sa respectam protocolul semnat la Bucuresti. Vreau sa va spun ca PSD Slatina nu va fi niciodata de acord sa aiba drept candidat comun al USL o persoana care-si ia oxigen de la uneperistul Ioan Toma, sa fie clar, a declarat Marius Oprescu.

Candidatii comuni ai USL la consiliile judetene si primariile municipiilor resedinte de judet vor fi stabiliti in septembrie, pe baza sondajelor efectuate si a negocierilor, urmand ca PSD sa aiba 21 de candidati, iar ACD (PNL plus PC) – 20. Atat Marius Oprescu, cat si Paul Stanescu, presedintele PSD Olt, au precizat ca in ceea ce priveste candidaturile comune la nivelul judetului nostru lucrurile sunt destul de clare.
Protocolul specifica foarte clar ca, daca sondajele arata ca intre candidatul PNL si cel al PSD este o diferenta mai mica de 5 procente, se poate intra la negociere. La Olt nu prea este cazul. Oficial, la nivel de tara candidatii vor fi desemnati in toamna, dar cel mai mult la desemnarea acestora va conta rezultatul sondajului, nu negocierea, a spus Oprescu.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți