11.2 C
Slatina
marți,23 aprilie,2024

Ultimele Articole

Dezastru la titularizare

- Advertisement -

Nu doar liceenii s-au prezentat la examen fara sa-si fi facut temele. Profesorii le-au dat clasa din acest punct de vedere, dovada stand notele obtinute la examenul de titularizare din acest an. Rezultatele par sa confirme faptul ca cei care ar dori sa stea la catedra si sa-i pregateasca pe elevi nu au bagajul de cunostinte necesar pentru a face acest lucru. Iata cum stau lucrurile in Olt, conform rezultatelor oficiale: 122 de candidati au obtinut note peste 7, si ar putea sa spere la un post de titular; 178 au note intre 5 si 7; 168 au note sub 5. Se poate si mai rau, pentru ca 8 candidati au obtinut note intre 1 si 2, la catedrele de educatori, istorie, limba engleza, inginer mecanic, religie ortodoxa, educatie muzicala si consiliere psihopedagogica; pe listele cu note s-a aflat si un 1, obtinut de o educatoare din Slatina, care nu a lucrat pana acum in sistem. Pe lista cu rezultate nu se regaseste nicio nota de 10; cea mai mare nota in Olt este 9,70, nota obtinuta de o profesoara din judetul Dolj (cu 5 ani vechime in invatamant), pentru o catedra de profesor documentarist; aceasta este urmata de 9,50, nota obtinuta la biologie de o profesoara din Caracal, cu 3 ani vechime in invatamant.
Cei nemultumiti de notele primite au depus si contestatii; in jur de 100 de cereri de recorectare au fost depuse in Olt.

sedinta publica de ocupare a posturilor, pe 22 iulie

Potrivit calendarului miscarii personalului didactic din invatamantul preuniversitar pentru anul scolar 2011-2012, contestatiile s-au depus pana ieri, la ora 17:00, urmand ca pe 21 iulie sa se afiseze rezultatele finale. Pe 22 iulie va avea loc sedinta publica pentru ocuparea posturilor, de la 9:30 la Colegiul Tehnic Metalurgic, in cabinetul de fizica, si in aceeasi zi, de la 10:30, la Colegiul National Vocational Nicolae Titulescu, in cabinetul multimedia. intre 27 si 28 iulie se depun dosarele pentru cea de-a doua etapa de repartizare a posturilor in alte centre de concurs fata de cele de inscriere, iar pe 29, candidatii care au obtinut note peste 7 vor fi repartizati pe posturile ramase neocupate dupa prima etapa de repartizare. Pe 30 iulie se reactualizeaza toata lista de posturi vacante, iar cele titularizabile neocupate se transforma in netitularizabile.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți