10.2 C
Slatina
joi,25 aprilie,2024

Ultimele Articole

Comemorare Nicolae Truta la un an de la trecerea artistului la cele vesnice

- Advertisement -

De asemenea, la ora 10.00, la Muzeul Judetean Olt va fi prezentat filmul documentar Nicolae Truta – culoarea radacinilor, o productie cu si despre viata si opera pictorului plecat prematur dintre noi. A trecut dureros de repede aproape un an. Pare paradoxal, dar in tot acest timp evaporat l-am simtit atat de aproape de inimile noastre. Am simtit aproape sufletul sau bland si altruist care nu putea sa raspandeasca decat dragoste si lumina. Am lacrimat impreuna inventariind bucuriile si tristetile
noastre cotidiene. Am avut revelatia ca Dumnezeu ne-a adunat in acelasi creuzet al arderii intelectuale. Ne-am marturisit si am vorbit dincolo de infinit… De aceea ne vom reintalni – la un an de la plecarea lui Nicolae Truta in lumea ingerilor – toti cei dragi spiritului sau, sambata, 30 iulie 2011, pentru a-i aduce un pios omagiu. Poate ca impreuna, familia si prietenii, vom reusi sa rescriem si sa coloram, postum, cateva dintre filele sau panzele imaculate pe care artistul n-a mai avut ragazul sa le termine. Noi, cei ramasi sa-i ducem mai departe invesnicirea sub mantia pamantului primordial, a spicului de grau si a luminii solare, credem ca Dumnezeu a iubit si mai iubeste lumea in care traim pentru oameni ca Nicolae Truta. Cel care a fost un strop de mangaiere peste suferintele lumii intregi. Dumnezeu sa il odihneasca in pace!, spune directorul Muzeului Judetean Olt, Laurentiu Gutica.
La eveniment vor fi prezenti, alaturi de familie, prieteni si apropiati ai artistului plastic stins anul trecut, reprezentanti ai lumii culturale din judet si din afara Oltului.

Biografie

Pictorul Nicolae Truta s-a nascut la Dobretu, in judetul Olt, la 9 februarie 1949. Studiile primare le-a facut la scoala Generala din comuna natala, dupa care a urmat cursurile Liceului de Arta din Craiova, avandu-i ca profesori pe Ilie Marineanu si stefan Bradiceanu. in anul 1974 a absolvit Facultatea de Arte Plastice din Timisoara, devenind ulterior membru al Uniunii Artistilor Plastici din Romania.
Debutul sau artistic a avut loc in anul 1968, la Galeriile Cromatic din Craiova, intr-o expozitie de grup, alaturi de colegii Jean Parvan si Nicolae Ureche, demers girat de reputatul grafician Gabriel Bratu.
Cariera sa plastica a insumat 54 de expozitii personale deschise intre anii 1974-2009, la Bucuresti, Timisoara, Slatina, Craiova, Sibiu, Ramnicu-Valcea. De-a lungul vietii a participat la peste 250 de expozitii nationale, interjudetene, judetene sau de grup. in calitate de sculptor Nicolae Truta a fost creatorul a numeroase monumente de for public amplasate in spatiul national sau judetean, la Bucuresti, Slatina, Draganesti-Olt, serbanesti, Crampoia (judetul Olt), Velesti (judetul Dolj): Constantin Brancoveanu, Radu Greceanu, Ionascu Cupetu, Tudor Vladimirescu, Mihai Eminescu, Carol Davilla, Petre S. Aurelian, Nicolae Titulescu, Ion Minulescu, Dinu Lipatti, Constantin Brancusi, Eugen Ionescu, Dimitrie Caracostea, Dumitru Popovici, Dumitru Dobrescu. A executat ilustratii la peste 60 de volume.
Nicolae Truta a fost unul dintre marii ctitori si donatori ai colectiei de arta romaneasca a Muzeului Judetean Olt, caruia i-a donat, la 5 decembrie 1997, nu mai putin de 336 de lucrari din toate perioadele sale de creatie.
Lucrarile artistului innobileaza numeroase colectii muzeale nationale cum ar fi muzeele de arta din Slatina, Craiova, Galati si Calafat, dar se gasesc si in colectii particulare aflate in Franta, Germania, Belgia, Elvetia, Canada, Bulgaria, Grecia, Canada, Anglia si Statele Unite ale Americii.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți