10.2 C
Slatina
miercuri,24 aprilie,2024

Ultimele Articole

Alcoolul, partener de drum la volan pentru olteni

- Advertisement -

Nu mai departe de miercuri, un conducator auto din Deveselu a provocat un accident de circulatie grav dupa ce s-a urcat la volanul autoturismului sau nu inainte de a se fi cinstit zdravan. Emil P., de 55 de ani, a pierdut controlul asupra directiei de mers si a intrat in derapaj, acrosand un autoturism parcat in afara partii carosabile. Victima evenimentului i-a cazut tot el: omul a ajuns la Spitalul nr. 1 Craiova. Potrivit purtatoarei de cuvant a Inspectoratului de Politie Judetean Olt, comisarul sef Claudia Radu, politistii au intocmit acte premergatoare si efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunilor de vatamare corporala din culpa si conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul avand o imbibatie alcoolica peste limita legala. Asta pentru ca conducatorului auto, care a fost testat cu aparatul etilotest, i-a fost gasita o concentratie de 1,03 mg/l alcool pur in aerul expirat.

Cazuri in cascada

Luna trecuta un tanar fara permis de conducere si aflat sub influenta bauturilor alcoolice a provocat un accident de circulatie in urma caruia trei persoane, printre care si un copil de sapte ani, au ajuns la spital. Accidentul s-a petrecut pe Drumul National 65 – E 574, pe raza comunei Optasi-Magura. in urma testarii soferului cu aparatul etilotest, a rezultat o concentratie de 0,49 mg/l alcool pur in aerul expirat.

in luna mai un barbat din comuna Deveselu a intrat pe mana oamenilor legii dupa ce a fost prins baut la volan. Paul B., de 56 ani, conducea o autoutilitara cand a fost oprit de politisti pentru un control de rutina. Nu mica le-a fost mirarea politistilor cand au descoperit, prin utilizarea etilotestului, ca barbatul avea o concentratie de 1,29 mg/l alcool pur in aerul expirat.

Tot in mai un sofer al Serviciului Judetean de Ambulanta Olt a fost prins baut la volan si nu oricand, ci chiar in timpul serviciului. Barbatul a fost depistat de politisti la un control de rutina care viza ambulantele. Celui in cauza i-a fost retinut permisul de conducere pe o perioada de 90 de zile si a primit o amenda in valoare de 603 lei.

in luna aprilie politistii din Potcoava depistau un sofer care conducea un autovehicul sub influenta bauturilor alcoolice. Omul avea o concentratie de 0,60 mg/l alcool pur in aerul expirat.

Caz celebru

socant a fost si a ramas cazul celebrului accident din octombrie 2010 in care a fost implicat liberalul Ramiro Vasile si in care un jandarm de numai 22 de ani din Bals si-a pierdut viata. Desi initial etilotestul a indicat ca in momentul producerii accidentului, Ramiro Vasile avea o alcoolemie de 0,48 mg/l alcool pur in aerul expirat, iar proba de sange recoltata imediat dupa producerea evenimentului a aratat o alcoolemie de 1,15 grame la mie, concentratia a scazut, oficial, la sub 0,80 g alcool pur in sange, dupa ce autorul accidentului a solicitat recalcularea alcoolemiei.

Potrivit Codului Rutier, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de catre o persoana care are o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sange se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani. De asemenea, persoana care conduce un autovehicul sau tramvai, testata cu un mijloc tehnic certificat ca avand o concentratie de peste 0,40 mg/l alcool pur in aerul expirat, este obligata sa se supuna recoltarii probelor biologice sau testarii cu un mijloc tehnic omologat si verificat metrologic, mai prevede Codul Rutier.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți