Au trecut peste el invazii militare si a ramas aici si cu suflet tot romanesc. Ceea ce n-au reusit insa impotriva lui palosul, pusca si tunul a reusit parsivenia unor neamuri aciuate printre noi de pe la 1700 incoace. De la ele romanul a deprins betia si prefacatoria. Vicleniei i-a urmat o doctrina cangrenata de minciuna si nimicitoare de valori care s-a intins pe jumatate de secol si care a stins aproape definitiv cinstea romanului – comunismul. Sa fii cinstit azi este o rusine nationala. Daca spui doctorului ca Romania este o tara corupta iti da dreptate, dar se supara daca nu-i bagi nimic in buzunar ca sa te ingijeasca, desi primeste leafa pentru asta. Daca te dai in vorba cu functionarul de la ghiseu despre coruptie iti accepta furia, dar se uita dintr-o parte la tine daca nu i-ai lasat ceva in cererea impaturita.
Scriu despre cinste plecand de la patania unui prieten, N., pensionat medical in urma unei boli reale care i-a macinat o vreme maruntaiele. Dupa luni de zile de spitalizare si dupa un regim medical strict, el a inceput sa se simta mai bine. stia ca depensionarea nu era departe si nu era suparat ca iasa din randul pensionatilor din motive de boala, deopotriva inchipuiti si reali, ci era bucuros mai degraba ca scapase de boala. N. este reexaminat de medici, care il gasesc aproape sanatos si il depensioneaza. Acum el si-a gasit de lucru si este, vorba strazii, bine mersi. inainte de depensionare insa in preajma vietii sale din acel moment s-a creat o mica isterie generata de amici si cunoscuti. N. era sfatuit ce si cum sa faca sa-si prelungeasca, fie si in absenta bolii, venitul de la bugetul de stat. Sa ia si el o sticla de whisky si sa mearga la doctor sa-i faca o internare de zi, sa-i dea la mana ca este inca bolnav. Convinge-l tu, ca de mine nu asculta, cand i-am zis nici n-a vrut s-auda. Asa mi s-a adresat un prieten comun intr-o seara tarziu, la telefon. N-am facut-o. Oricum, prietenul meu este de neinduplecat atunci cand vine vorba de ceva care i-ar putea murdari viata si sufletul.
Mai zilele trecute, N. ma cauta la telefon sa mi se planga de faptul ca un alt amic al sau i-a reprosat faptul ca a refuzat pensia medicala, ba chiar s-a suparat pe el din cauza asta, pentru ca a auzit el ca putea s-o prelungeasca si ca nu a vrut – adica tot un soi de refuz si asta. N. a facut ochii mari si a ramas fara replica: cum, asa a ajuns cinstea la noi, romanii? Daca refuzi sa fii corupt intr-o tara corupta pana si prietenii cei mai prieteni se leapada de tine? Pentru ca prietenul lui N. chiar s-a lepadat de el, prin faptul ca i-a cerut imperativ sa nu mai spuna nimanui povestea asta. Era, adicatelea, ingrijorat ca N. s-ar putea face de rasul lumii daca lumea ar afla amanunte despre povestea sa. De parca cine stie ce crima savarsise si care, odata aflata, avea sa-l supuna oprobiului public.
Sa tragem linie si sa concluzionam. in ce tara traim? in tara in care, daca toti coruptii ar innebuni, la propriu, subit si inexplicabil la un moment dat, singurul nebun ar fi considerat cel sanatos (incoruptibilul); el ar fi singurul care n-ar mai avea zile bune in Cetate. si chiar asa se intampla la noi: Romania este atat de corupta, de la vladica la opinca, incat daca esti onest, esti vazut (si oamenii au grija sa puna foc si otrava in priviri) ca oaia neagra a societatii. Prietenul prietenului meu n-o fi pus foc si otrava in privirile cu care si-a insotit dojana lansata impotriva lui N., dar atitudinea lui indica existenta unei crime pe care spiritul romanesc si-o asuma: coruptia a devenit un mod firesc de a fi al romanului. Totusi, atitudinea lui N. lasa loc sperantei, oricat de firava ar fi ea. Atata timp cat mai exista romani ca el, oricat de putini, tara asta mai are o sansa. si nu spun cuvinte mari!
P.S. O cunostinta noua a mea, pare-se un om onest, mi-a spus recent, intr-o discutie tematica: Astazi, daca esti un om corect nu poti trai in Romania. N-ai cum. Ori mori, ori ai o viata ca vai de ea. il cheama George si are dreptate. Daca asa-zisa revolutie din 1989 era o revolutie adevarata cu consecinte pe masura, nu aveam acum nevoie de o revolutie morala radicala. Pentru ca momentul de redesteptare nationala a romanilor a fost ratat, de fapt redus de protagonistii lui 1989 la o mascarada mascata, acum avem consecintele mascaradei decembriste. Am avut sansa istorica sa ne reluam viata de la zero. Acum trebuie sa ne ridicam sufletul din mocirle sordide de neimaginat. Cu atat mai greu, cu cat insusi sufletul este mocirla!
