14.1 C
Slatina
sâmbătă,20 aprilie,2024

Ultimele Articole

Promovabilitate zero la doua licee din Olt

- Advertisement -

Promovabilitatea in urma rezultatelor partiale a fost in judetul nostru de 11,68%, in conditiile in care toate probele s-au sustinut sub stricta supraveghere a camerelor video montate in sali. in doua licee din judet niciunul din candidatii inscrisi la cea de-a doua sesiune nu a luat bacalaureatul. Este cazul liceului din Piatra-Olt, unde 21 de elevi s-au prezentat, insa nu au luat, si al celui din Vitomiresti, unde din cei 32 de elevi prezenti, niciunul nu a invatat suficient incat sa promoveze. La coada clasamentului se situeaza din nou si Colegiul Tehnic Ion Mincu, unde doar cinci din cei 120 de elevi care s-au prezentat la examen au reusit sa ia note de trecere.
Conform informatiilor oficiale, cea mai mare rata de promovabilitate inregistrata in sesiunea a doua de bac a fost la Colegiul National Ion Minulescu, de 100% – ambii candidati prezenti au promovat examenele; la Colegiul National Radu Greceanu din Slatina promovabilitatea a fost de 60%, iar la Colegiul National Vocational Nicolae Titulescu s-a inregistrat o rata de promovabilitate de 37,5%. Ca si numar de elevi, cei mai multi absolventi s-au regasit la Colegiul Tehnic Metalurgic, unde 32 de liceeni au obtinut nota de trecere la bac, si la Colegiul Economic P.S. Aurelian, unde 20 de candidati au trecut cu bine de probele de examen.

Contestatii la lucrari cu nota 1 sau 2

Potrivit informatiilor furnizate de reprezentantii Inspectoratului scolar Judetean (IsJ), 62 de liceeni au contestat lucrarile la limba si literatura romana; 45 de contestatii au fost depuse la matematica, 14 la fizica, 13 la biologie, 6 la geografie, 5 la anatomie; cate o contestatie a fost depusa la chimie si istorie. Cele 147 de lucrari contestate vor fi recorectate in alt centru din tara, rezultatele finale urmand sa fie afisate pe 7 septembrie. Reprezentantii IsJ Olt nu cred ca promovabilitatea va creste prea mult in urma recorectarii lucrarilor, cu atat mai mult cu cat o parte din cei care au depus contestatii au luat note de 1 sau 2.
Nu cred ca promovabilitatea va creste prea mult, corectura a fost destul de obiectiva. Sunt foarte putine lucrarile care ar putea avea vreo sansa de marire a notei, poate in cazul celor care au luat patru si ceva, sau a celor cu peste cinci, carora nu le iese media, dar sunt si lucrari cu note de 1 sau 2 care au fost contestate. Metodologia nu permite cresterea notei asa de mult, mai mult de un punct sau un punct si jumatate nu se poate primi, a declarat Gabriela Constantinescu, purtatorul de cuvant al IsJ Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți