11.2 C
Slatina
marți,23 aprilie,2024

Ultimele Articole

Oferte de munca: guvernanta in Bucuresti, turnator la Cluj, aburitor la Iasi, ungator in Olt

- Advertisement -

Cautam turnator, cu sau fara experienta, oferim salariu motivant. Relatii la telefon ….. Vi se pare ca suna ca o gluma? Ei bine, nu e. Este o oferta cat se poate de serioasa, dovada fiind numarul de posturi oferite prin intermediul ANOFM la nivelul intregii tari. La Bucuresti, Brasov si Botosani se cauta cate un turnator, Clujul si Harghita au nevoie de cate doi, iar Hunedoara e in topul cautatorilor de turnatori, cu 22 de posturi scoase la bataie. Pentru cei tentati sa creada ca oferta vine din partea vreunei institutii cu purtatori de epoleti, ramasa in pana de informatori, este nevoie de o precizare – profesia de turnator formator nu are nimic in comun cu asa ceva. Dupa indelungi cautari pe Goagal, ca sa citam un clasic in viata, am descoperit ce inseamna turnator formator – persoanele cu aceste meserii confectioneaza forme pentru turnarea metalelor, sudeaza si taie piese metalice, etc.
Avem nevoie urgenta de un aburitor, preferabil cu spirit de echipa ar putea fi un alt gen de anunt care v-ar pune pe ganduri. Este o noua meserie trecuta in nomenclator, deocamdata nu prea cautata. Un singur job de acest gen este oferit celor interesati, la Iasi. Va intrebati probabil ce face un aburitor de profesie? Nu cautati in DEX online, ca am incercat noi si ni se spune ca nu s-a gasit nici un rezultat relevant. Mai greu, dar pana la urma ne-am dumirit ca de fapt nu se cauta vreun expert in denaturarea adevarului, ci un lucrator in industria textila.
Tot de pe site-ul ANOFM aflam ca in Bucuresti se cauta si guvernanta. Nu este cazul sa faceti insa vreo conexiune politica, jobul se adreseaza persoanelor specializate in supravegherea si educarea in familie a copiilor. Judetele Arad, Neamt si Prahova au si ele nevoie de personal calificat. in total se cauta 12 sudori, cu specificatia ca trebuie sa fie sudori cu gaze. Fara gaze, nu au nevoie…
La Olt aflam ca este nevoie, printre altele, de patru ungatori. Nu va ganditi la prostii, cei care vor sa unga vreun functionar pentru obtinerea unor avantaje nu dau anunturi ca au nevoie de specialisti. Lucrurile de genul acesta se fac, dupa cum stim cu totii, cu discretie. Profesia respectiva se refera strict la cei specializati in ungerea pieselor unui mecanism, aflam de pe internet.

Dex-ul, depasit de noile denumiri

Dictionarul explicativ al limbii romane in varianta online nu a reusit sa ne elucideze nedumeririle privind alte meserii puse la dispozitia somerilor, cum ar fi ciontolitor, cartonagist sau facturist, redirectionandu-ne automat spre alte cuvinte. Pentru facturist, de exemplu, DEX online te trimite automat la semnificatia cuvantului futurist – adept al futurismului – curent literar-artistic aparut in Italia, la inceputul secolului XX, caracterizat prin negarea traditiilor clasice.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți