Programul national Bani de liceu continua si anul acesta, desfasurandu-se in aceleasi conditii ca si in 2010. Pana la inceputul lui octombrie, liceenii olteni vor trebui sa depuna la secretariatele liceelor cererile pentru program. Conform calendarului de desfasurare, dupa depunerea cererilor, intre 1 si 23 octombrie se vor efectua anchetele sociale, pe 28 octombrie se va afisa pe portalul programului lista de beneficiari, intre 28 octombrie – 2 noiembrie se vor putea depune contestatiile, iar intre 2 si 6 noiembrie contestatiile se vor rezolva. Cererea depusa de elevi va fi insotita de copie a certificatului de nastere sau actului de identitate, copii ale certificatelor de nastere ale celorlalti membri ai familiei, dupa caz, acte doveditoare privind veniturile membrilor familiei, adeverinta eliberata de unitatea scolara din care sa rezulte media generala si numarul de absente nemotivate din anul scolar anterior depunerii cererii pentru acordarea sprijinului financiar. Cuantumul bursei sociale este la fel ca anul trecut, de 180 de lei pe luna, a declarat Mihaela Oprea, informatician in cadrul Inspectoratului scolar Judetean Olt.
- ← Un batran din Ipotesti si-a pus capat zilelor
- Rotary Slatina, proiect pentru sustinerea tratamentului copiilor cu autism →
Citește și articolele...
Jandarmii olteni, implicați în campania „Donează sânge! Salvează o viață!”
Lipsa de sânge din spitalele județului continuă să fie o importantă problemă a sistemului medical. Acesta este și motivul pentru
Angajatori din Caracal și Rusănești, sancționați de inspectorii de muncă
Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt a desfășurat, timp de o lună, Campania Națională privind verificarea modului în care angajatorii români,
ANM: Vreme oscilantă şi perioade cu ploi, în intervalul 13 – 26 martie
Meteorologii estimează o vreme oscilantă în următoarele două săptămâni, dar cu valori termice medii destul de ridicate pentru perioada din
Natalitatea a scăzut cu peste 10% în județul Olt, anul trecut. S-au născut cu peste 340 de copii mai puțini față de 2021
Direcția Regională de Statistică Olt a făcut publică joi, 9 martie, evoluția fenomenelor demografice înregistrate în județ în anul 2022,
DGASPC Olt a desfășurat în luna februarie un nou curs de formare inițială în profesia de asistent maternal
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt caută în continuare persoane din județ care vor să devină asistenți
Rata șomajului a crescut în Olt la 6,51%. Cele mai multe persoane fără un loc de muncă au între 40 și 49 de ani
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt a dat publicității statistica privind numărul şomerilor din judeţ, înregistrați la sfârșitul