Desi modernizarea spitalului din Slatina este un deziderat declarat prioritate zero de catre presedintele Consiliului Judetean, Paul Stanescu, si de primarul Slatinei, Darius Valcov, planul de masuri menit sa schimbe imaginea spitalului si sa creasca intr-un timp relativ scurt calitatea actului medical nu va putea fi transpus in practica fara tulburari. Punctele sensibile din lista cu cele 20 de obiective sunt, de departe, restructurarile de personal programate pentru anul viitor si comasarea unor sectii medicale, in conditiile in care conducerea spitalului trebuie sa organizeze concurs pentru ocuparea posturilor de sefi de sectie.
Nu cu mult timp in urma, Nicu Vladu declara pentru Eveniment de Olt ca a fi un manager bun de spital inseamna sa gasesti solutii pentru plata datoriilor si a cheltuielilor curente, astfel ca sa nu se ajunga la restructurare. Daca ajungi sa dai oamenii afara nu esti un manager bun. Cine da oameni afara nu este manager, spunea, atunci, Nicu Vladu, intr-o discutie legata de bugetul spitalului.
Obiective
Lista celor 20 de obiective mai prevede externalizarea temporara a spalatoriei, pe linie de prestari servicii, reorganizarea unor sectii prin recompartimentare, mutarea aparatului administrativ, introducerea prezentei pe baza de amprenta digitala, dotarea tuturor saloanelor cu televizoare, achizitionarea de monitoare si instrumentar pentru salile de operatii, introducerea unui sistem de supraveghere video (termen de executie pana la sfarsitul anului), introducerea dusurilor obligatorii pentru pacienti si inlocuirea tuturor lifturilor din corpul principal al spitalului. De asemenea, spitalul va avea un site nou cu informatii lunare pentru pacienti, de unde nu va lipsi o sectiune pentru reclamatii (cutie si telefon). Tot pe pagina electronica va exista si un chestionar pentru pacienti care va cuprinde si intrebari despre calitatea hranei. Despre unele dintre aceste masuri si propuneri managerul unitatii trebuie sa dea socoteala pana la 15 octombrie, despre altele – pana la 15 noiembrie. De punerea lor in aplicare tine mandatul de manager al lui Nicu Vladu, care va continua sau se va sfarsi, dupa caz.
Cinci milioane de euro
Zilele acestea au fost afectate de conducerea spitalului organizarii concursurilor pentru ocuparea posturilor de director medical, director de ingrijiri medicale si director financiar contabil. Acestora le vor urma concursurile pentru ocuparea posturilor de sef de sectie.
SJU se afla de patru ani intr-un parteneriat cu Spitalul Universitar Niguarda din Milano – Italia, dispus sa ajute unitatea sanitara din Slatina in procesul de modernizare, atat prin donatii de aparatura medicala si consultanta, cat si prin specializarea personalului medical al SJU.
Prin protocolul semnat miercuri, Consiliul Judetean si Primaria Slatina sunt dispuse sa finanteze Spitalul Judetean cu cinci milioane de euro, din care jumatate de milion de euro va fi cheltuita pana la finele acestui an.