Pompierii militari din cadrul Detașamentului Slatina al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt au intervenit în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, 3 spre 4 octombrie 2026, puțin după ora 23:00, pentru a lichida incendiul izbucnit la o casă de pe Aleea Tipografului, cu regim de înălțime P+1, cu o suprafață de aproximativ 120 metri pătrați. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la nivelul locuinței.
Cinci persoane au necesitat acordarea primului ajutor din partea paramedicilor SMURD și a cadrelor medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean Olt și inițial doar trei dintre acestea au necesitat transportul la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Slatina, în vederea acordării de investigații medicale amănunțite. Însă, ulterior, o a patra persoană, care refuzase transportul la spital, a ajuns și ea acolo pentru a primi îngrijiri suplimentare.
Incendiul, care a fost stins de pompieri după mai bine de trei ore de intervenție continuă, ar fi izbucnit de la un scurt circuit electric. Victimele transportate la spital sunt două fete și două persoane vârstnice.
„Intervenția ISU Olt a fost finalizată în jurul orei 02:30. Întregul imobil a fost afectat de incendiu, iar cauza probabilă este un scurtcircuit electric. Ulterior, o persoană minoră care inițial refuzase transportul la spital a fost transportată la UPU Slatina pentru evaluare medicală. În total, patru persoane, dintre care două vârstnice și două minore, au fost transportate la spital”, a declarat plutonierul Cristian Firică, purtător de cuvânt al ISU Olt.
Dacă una dintre fete, în vârstă de 7 ani, s-a intoxicat cu fum și ar fi avut arsuri, fiind transportată la spital în stare de inconștiență, cealaltă copilă, de 4 ani, dar și cei doi bunici, au ajuns și ei la UPU intoxicați cu fum și în stare de șoc, spun surse medicale. Fata de 7 ani a fost transferată ulterior la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București, pentru a primi tratament de specialitate, iar bărbatul a rămas internat pe Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a SJU Slatina, fiind în continuare monitorizat și supravegheat medical. Femeia a refuzat însă internarea, nepoțica de 4 ani, care a venit cu vărsături, a plecat și ea acasă după îngrijirile primite.
La intervenția de pe strada Aleea Tipografului au participat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de hidroperforare, un echipaj de prim ajutor SMURD B2 și o autospecială ABROL.




