10.2 C
Slatina
marți,23 aprilie,2024

Ultimele Articole

seful lui Carloganu, retinut de DNA pentru luare de mita

- Advertisement -

Potrivit unui comunicat de presa al DNA, procurorii anticoruptie au dispus, ieri, retinerea pentru 24 de ore a lui Silviu Bian, acesta urmand sa fie prezentat Tribunalului Bucuresti cu propunerea de arestare preventiva pentru 29 de zile. in data de 17 septembrie 2011, inculpatul Bian Silviu, in calitate de presedinte al Agentiei Nationale de Ocupare a Fortei de Munca, a primit suma de 22.000 euro si 19.000 lei de la functionarii structurilor judetene ale ANOFM. Banii au fost pretinsi de catre inculpatul Bian Silviu pentru ca, in calitate de ordonator principal de credite, sa vireze 25% din costul proiectelor finantate din fonduri ale Uniunii Europene si destinate dezvoltarii resurselor umane, reprezentand cofinantarea acestora din fonduri proprii, in vederea bunei derulari a activitatii in cadrul proiectelor. De asemenea, aceasta suma, primita cu titlu de mita printr-un intermediar, reprezinta o parte din salariile functionarilor respectivi pe luna august 2011. in mod similar, la data de 15 octombrie 2011, in acelasi scop ca cel mentionat mai sus, inculpatul Bian Silviu a primit de la aceiasi functionari, prin intermediar, suma de 82.000 lei, reprezentand o parte din retributiile aferente lunii septembrie 2011. Cu aceasta ocazie, procurorii au procedat la constatarea infractiunii flagrante, precizeaza un comunicat de presa al DNA. La scurt timp dupa declansarea acestui scandal, ministrul Muncii, Sulfina Barbu, a anuntat ca Silviu Bian va fi revocat din functie.

Acuzatii si din Olt

Acuzatii la adresa presedintelui ANOFM a facut, in urma cu aproximativ doua saptamani, si secretarul general al PDL Olt, Dan Balasescu. in cadrul unei conferinte de presa, acesta a declarat ca la AJOFM Olt s-a constituit un grup de interese menit sa mulga din derularea fondurilor europene, de care nu ar fi strain presedintele ANOFM. Balasescu a afirmat ca directorul executiv al AJOFM Olt, Cristinel Carloganu, a fost impus in functie de seful ANOFM, exprimandu-si suspiciunile ca la baza sustinerii a stat faptul ca prin institutie se deruleaza proiecte in valoare de milioane de euro. (…) in fruntea AJOFM Olt este un director pe care directorul general al Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca l-a impus gasind o chichita cum ca ar fi avut concurs, desi vreau sa mentionez ca acesta isi depusese demisia din functie si practic nu ar mai avut dreptul de a fi repus in functia de director. Dar probabil ca acesta este si motivul, stiti foarte bine ca prin AJOFM se desfasoara programe pe fonduri europene de cateva milioane de euro, spunea Balasescu. Acesta a mai afirmat ca, in opinia sa, seful AJOFM Olt este un instrument al cuiva din minister si este de incredere pentru muls. Cristi Carloganu a respins public acuzatiile secretarului general al PDL Olt, ca nefondate, precizand ca il va actiona in instanta pe Balasescu.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți