Potrivit politistilor, Elena L., in timp ce se afla la volanul autoturismului personal, nu a adaptat viteza la conditiile de drum, a derapat si a pierdut controlul asupra directiei de mers, accidentand pe minorul C. M., de 14 ani, din comuna Maruntei, care se afla pe marginea strazii. in urma impactului, baiatul a suferit rani si a fost transportat la Spitalul Judetean de Urgenta Slatina, unde a ramas sub supraveghere medicala. Politistii au stabilit ca femeia care a provocat accidentul era sub influenta bauturilor alcoolice. Conducatoarea auto a fost testata cu aparatul etilotest si a rezultat o concentratie de 0,87 mg/l alcool pur in aerul expirat, ne-a declarat comisarul sef Claudia Radu, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Olt. soferita este cercetata acum pentru comiterea infractiunilor de vatamare corporala din culpa si conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul avand o imbibatie alcoolica peste limita legala.