15.2 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Centrul de permanenta de la Osica de Sus si-a redeschis portile

- Advertisement -

intampinata cu reticenta de o parte din medicii de familie din zona, redeschiderea centrului de permanenta a fost posibila gratie eforturilor comune ale primarului Ion Ciocan si directorului DSP Olt, Andrei Iordache. La ora actuala, garzile sunt asigurate de 12 medici, printre care se numara si Madalina Delureanu, directorul medical al Serviciului Judetean de Ambulanta. Plata personalului este asigurata de CAS Olt, de medicamente si aparatura medicala necesara se ocupa DSP Olt, iar Primaria Osica de Sus plateste utilitatile.
Ideea infiintarii unui centru de permanenta medicala i-a venit primarului intr-o zi de sambata, acum cativa ani. Ideea mi-a venit de la o intalnire nefavorabila. Era intr-o sambata, eram pe strada intr-un utilaj agricol, si intr-o caruta a trecut o familie al carui copil se taiase la mana. Au intrat in comuna sa ceara ajutor, insa nu a avut cine sa le acorde asistenta medicala. Mi-am zis ca e inadmisibil ca sambata si duminica sa nu fie medici. Luni am si mers sa cer ajutor mai departe, pentru infiintarea unui centru de permanenta, spune primarul Ion Ciocan. Centrul a fost infiintat in 2004, si a functionat timp de patru ani. Centrul a functionat de pe 1 noiembrie 2004 pana pe 8 aprilie 2008; a urmat o perioada de intrerupere, cand medicii au refuzat sa mai lucreze pentru ca nu au mai fost platiti. Din 2008 incercam sa-l redeschidem, si acum, cu ajutorul doctorului Andrei Iordache, directorul DSP Olt, am reusit sa-l punem din nou pe picioare. Pe 10 octombrie 2011 a fost prima garda care a repus centrul in functiune, explica primarul comunei Osica de Sus. Implicarea doctorului Iordache a fost cruciala, definitorie. A gasit medici extraordinari, care nu au uitat sa-si faca datoria. De pe 10 octombrie, centrul functioneaza foarte bine, aduce o plus valoare comunei. Avem 12 medici si tot atatea asistente, care asigura asistenta medicala de luni pana vineri, intre orele 15:00-07:00, iar sambata si duminica este program non-stop. Medicatia este asigurata prin Directia de Sanatate Publica Olt, iar Casa de Sanatate a incheiat contractele pentru cheltuielile de personal, cum prevede legea. Avem un electrocardiograf deja dus la centrul de permanenta, si urmeaza sa procuram si un glucometru si o trusa necesara, pentru ca destul de multi osiceni au astfel de probleme. Partea materiala pentru locatie, incalzire, apa, energie, telefon, internet si curatenie, este asigurata de primaria Osica de Sus, mai spune primarul Ion Ciocan.

Peste 20.000 de beneficiari

De asistenta medicala beneficiaza locuitorii din 5 comune: Osica de Sus, Dobrun, Osica de Jos, Falcoiu si Farcasele. Centrul deserveste o populatie de peste 20.000 de suflete din comunele arondate in mod legal, si in aceeasi masura pe toti cetatenii care trec prin Osica de Sus, mai ales duminica, cand e targ. Cetatenii din comuna trebuie sa se obisnuiasca din nou cu ideea ca au iarasi medic permanent. Au inceput sa apeleze pentru tot felul de probleme, a adaugat edilul comunei.
seful DSP Olt, Andrei Iordache, a mentionat ca face demersuri pentru a dota centrul de permanenta cu o ambulanta pentru consult la domiciliu.
Vom face tot posibilul ca acel centru sa fie dotat in viitorul apropiat si cu o ambulanta pentru consult la domiciliu. infiintarea acestor centre este un lucru foarte important, care ar trebui sa devina o prioritate pentru toti primarii, a spus Iordache. La nivelul judetului Olt, centre de permanenta mai functioneaza doar in alte doua localitati – Brastavatu si Dobroteasa.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți