25.3 C
Slatina
vineri,21 august,2026

Ultimele Articole

Vești bune pentru comunitatea din Deveselu. Căminul Cultural a fost complet renovat și pus la dispoziția cetățenilor

- Advertisement -

Lucrările de modernizare și renovare ale Căminului Cultural din comuna Deveselu au fost finalizate cu succes. Spațiul, complet reabilitat și adaptat cerințelor actuale, redevine un punct central în viața socio-culturală a localității, fiind pregătit să găzduiască atât evenimentele festive ale cetățenilor, cât și manifestările administrative și comunitare.

Investiția a vizat redarea către comunitate a unui spațiu îngrijit, modern și funcțional, adecvat pentru desfășurarea în condiții optime a tuturor momentelor importante din viața locuitorilor, precum nunți, botezuri, aniversări de majorat sau alte adunări ale localnicilor. Elementul de noutate cel mai apreciat constă în decizia administrației locale de a permite utilizarea căminului cu titlu gratuit pentru evenimentele personale ale cetățenilor comunei.

„Mă bucur să vă anunț că lucrările de renovare ale Căminului Cultural din Deveselu au fost finalizate. Am redat comunității noastre un spațiu modern, îngrijit și potrivit pentru evenimentele importante din viața noastră. De acum, căminul este pregătit pentru evenimentele dumneavoastră – nunți, botezuri, majorate și alte evenimente ale comunității. Și pentru că acest spațiu aparține comunității, am decis ca cetățenii comunei Deveselu să îl poată folosi cu titlu gratuit pentru evenimentele personale. Este un lucru firesc: investițiile făcute în comună trebuie să se întoarcă în folosul oamenilor. Vă invit să vă bucurați de acest spațiu și să îl păstrăm împreună în cele mai bune condiții. Deveselu merge înainte, pentru oameni și pentru comunitate!”, a declarat Marius Aliman, primarul comunei Deveselu, cu prilejul recepției și finalizării lucrărilor.

Prin această inițiativă, administrația locală își reconfirmă angajamentul de a direcționa investițiile publice direct în folosul locuitorilor, punând la dispoziția acestora facilități moderne, îngrijite și accesibile tuturor.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți