Procurorul Iacobescu a fost cercetat disciplinar de catre colegii sai de la Sectia de disciplina pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) in urma unor declaratii facute in timp ce instrumenta dosarul lui Bercea Mondial.
in sedinta din data de 8 februarie 2012, Sectia de disciplina pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a hotarat sanctionarea domnului Eugen Iacobescu, procuror in cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Olt, cu sanctiunea mutare disciplinara pe o perioada de 3 luni la Parchetul de pe langa Tribunalul Mehedinti, pentru savarsirea abaterii disciplinare prevazute de art. 99 lit. d) si h), teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, constand in nerespectarea confidentialitatii lucrarilor care au acest caracter si exercitarea functiei din grava neglijenta, se precizeaza intr-un comunicat de presa al CSM. Decizia nu este definitiva, procurorul Eugen Iacobescu avand posibilitatea sa faca recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Eugen Iacobescu a intrat in atentia magistratilor de la CSM dupa ce anul trecut in luna martie a declarat presei ca la dosar exista interceptari ale unor convorbiri telefonice intre Bercea Mondial si Mircea Basescu, fratele presedintelui tarii, care indicau faptul ca cel din urma ar fi primit de la interlop suma de 300.000 de euro pentru a interveni favorabil intr-unul dintre dosarele Mondialului. Ulterior, Iacobescu a negat ca ar fi facut afirmatiile respective. La scurt timp dupa ce declaratiile procurorului au aparut in presa, acestuia i-a fost luat cazul lui Bercea, care a fost inaintat spre solutionare Parchetului Curtii de Apel Craiova.
Ca urmare a suspiciunilor emise in spatiul public privind solutionarea obiectiva a cauzelor, dosarele Parchetului de pe langa Tribunalul Olt avand ca obiect comiterea infractiunilor de evaziune fiscala si spalare de bani au fost preluate pentru finalizarea cercetarilor de catre Parchetul de pe langa Curtea de Apel Craiova in cursul saptamanii anterioare. De asemenea, azi 24 martie 2011, in temeiul dispozitiilor art. 209 alin. 41 Cod procedura penala, procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Craiova a dispus preluarea cauzei in care este cercetat in stare de arest inculpatul Anghel Sandu (zis Bercea Mondial) sub aspectul savarsirii infractiunii de tentativa de omor se preciza intr-un comunicat de presa al CSM din martie 2011.
Procurorul Iacobescu, mutat disciplinar la Mehedinti
- Advertisement -
- Advertisement -