Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au desfășurat și luni, 2 martie, o acțiune preventivă pe Drumul Național 6 – European 70, având ca obiectiv principal creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor de circulație. În cadrul misiunii desfășurată în tip „Releu”, s-au organizat șase filtre rutiere, dintre care cinci fixe și unul mobil, activitățile fiind desfășurate pentru identificarea situațiilor cu potențial de risc în trafic. Nu mai puțin de 26 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative, s-au aplicat 50 de amenzi, iar șapte conducători auto au rămas pietoni, fiindu-le reținute permisele.
„Pentru creșterea siguranței rutiere și identificarea comportamentelor care pot pune în pericol participanții la trafic, polițiștii au efectuat verificări cu aparatele radar și alcooltest, fiind realizate 26 de testări, fără a fi înregistrate rezultate pozitive. În urma verificărilor efectuate, pentru neregulile constatate au fost aplicate 50 de sancțiuni contravenționale, fiind dispuse totodată măsuri menite să elimine riscurile din trafic. Astfel, au fost reținute șapte permise de conducere și au fost retrase opt certificate de înmatriculare, ca urmare a identificării unor defecțiuni tehnice ale vehiculelor. Polițiștii rutieri vor continua aceste acțiuni preventive, având ca obiectiv principal protejarea vieții și siguranței tuturor participanților la trafic”, a declarat inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Potrivit aceleiași surse, în colaborare cu reprezentanții Registrului Auto Român, oamenii legii au verificat din punct de vedere tehnic 20 de vehicule, în vederea asigurării unor condiții optime de siguranță pe drumurile publice.
„Pe lângă măsurile dispuse, polițiștii rutieri au desfășurat și activități cu caracter preventiv – educativ, adresând recomandări participanților la trafic cu privire la adoptarea unei conduite responsabile și adaptate condițiilor de drum”, a spus reprezentantul IPJ.



