19.1 C
Slatina
vineri,29 martie,2024

Ultimele Articole

Medicul Cornel Fulga, anchetat si de o comisie a Ministerului Sanatatii

- Advertisement -

Medicul Cornel Fulga, acuzat ca nu a consultat un pacient doar pentru ca i s-a parut ca este beat, face obiectul unei anchete solicitate de Ladislau Ritli, ministrul Sanatatii. Decizia ministrului vine dupa ce rapoartele Directiei de Sanatate Publica Olt si conducerii Spitalului Judetean Slatina transmise miercuri la Ministerul Sanatatii evidentiaza noi deficiente in activitatea medicului Cornel Fulga, care a mai fost sanctionat si in anul 2009 prin desfacerea contractului de munca. Din echipa de control a Ministerului Sanatatii va face parte, pe langa medici specialisti in medicina de urgenta, si un jurist. De asemenea, Ministerul Sanatatii va solicita autoritatii locale in administrarea careia se afla unitatea medicala, precum si Colegiului Medicilor din Romania sa desemneze cate un reprezentat care sa faca parte din aceasta echipa, informeaza un comunicat de presa al Ministerului Sanatatii.

A doua acuzatie de malpraxis
Nu este pentru prima data cand medicul Cornel Fulga se afla in atentia Ministerului Sanatatii. in 2009 doctorul a fost demis de fostul ministru al Sanatatii, Ion Bazac, tot pentru o acuzatie de malpraxis. Pe 22 ianuarie 2009, Mihai Constantinescu, in varsta de 64 de ani, din Draganesti Olt, a fost adus cu ambulanta la Spitalul Judetean de Urgenta Slatina, intr-o stare avansata de denutritie. Din nefericire pentru el, medicul de garda, Cornel Fulga, nu l-a considerat o urgenta, desi batranul repeta cu vocea din ce in ce mai stinsa mor, taica, mor. Nici suferinta batranului, nici rugamintile asistentei de pe ambulanta, disperata ca omul murea sub ochii ei pe holul de la UPU, nu l-au impresionat atunci pe Fulga. Plimbat ore in sir intre sectiile spitalului, batranul a murit pe un scaun cu rotile.

Repus in functie de judecatori
Cercetat penal pentru ucidere din culpa, medicului Fulga i s-a dat neinceperea urmaririi penale. Doctorul a dat spitalul in judecata pe motiv ca desfacerea contractului sau de munca s-a facut ilegal, fara efectuarea unei cercetari disciplinare in prealabil, iar in 2011 a fost repus in functie dupa ce judecatorii de la Tribunalul Olt i-au dat castig de cauza. Tribunalul Olt admite contestatia formulata de contestatorul Fulga Cornel. Constata nulitatea absoluta a Deciziei nr.47/24.01.2009, emisa de Spitalul de Urgenta Slatina si repune partile in situatia anterioara emiterii deciziei, se precizeaza in incheierea instantei din data de 30 mai 2011. in motivarea judecatorilor se arata ca simpla referire la abateri grave facuta in considerentele acestui act de desfacere a contractului de munca nu indeplineste conditia de descriere a faptei care trebuie sa reprezinte o prezentare explicita a acestor aspecte care pot conduce la concluzia ca fapta salariatului reprezinta o incalcare a obligatiilor de serviciu. Nemultumiti de solutia Tribunalului Olt, cei din conducerea spitalului au facut la vremea respectiva recurs la aceasta decizie, iar acesta va fi judecat in data de 29 februarie la Curtea de Apel Craiova.

Scenariu repetat
Scenariul din 2009 s-a repetat la mai putin de un an de la repunerea in functie a medicului Fulga. Marin Mitrache, in varsta de 65 ani, din Ganeasa, a decedat duminica noaptea la sectia de Psihiatrie a Spitalului Judetean de Urgenta Slatina dupa ce medicul de garda de la Unitatea de Primiri Urgente, Cornel Fulga, a refuzat sa-l consulte pe motiv ca acesta era agitat si baut. Medicul Fulga a trecut in foaia de observatie ca pacientul era sub influenta bauturilor alcoolice, cu agitatie psihomotorie si recalcitrant si ca nu poate fi investigat. Pacientul a fost trimis apoi la sectia de Psihiatrie de pe strada Draganesti, unde, pentru ca era foarte agitat si vocifera, medicii i-au administrat o fiola de Diazepam pentru a-l linisti. Cateva ore mai tarziu barbatul a decedat. Noi nu putem face investigatii medicale de alta natura, iar la Psihiatrie nu ar trebui sa ajunga un bolnav simptomatic, spun reprezentantii sectiei de Psihiatrie.
Rezultatele necropsiei au scos la iveala faptul ca decesul pacientului a survenit ca urmare a unor afectiuni cardiace si pulomonare, iar rezultatul alcoolemiei era zero, fapt ce l-a determinat pe medicul legist sa sesizeze conducerea spitalului. Managerul SJU Slatina, dr Andrei Iordache a demarat o ancheta in acest caz iar prima masura luata a fost suspendarea din functie a medicului Cornel Fulga. Este inadmisibil ca pacientul sa plece din UPU fara nici un fel de investigatii. Ceea ce a facut doctorul Fulga este strigator la cer si nu am cum sa nu iau aceasta decizie, declara miercuri managerul Andrei Iordache.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți