15.7 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

Trei liceeni eliminati de la proba la limba romana a bacului

- Advertisement -

Varianta 4 a fost extrasa si a ajuns in fata elevilor de clasa a XII-a ieri dimineata, la proba de limba si literatura romana din cadrul bacului. La primul subiect, elevii au avut de tratat un fragment din Craii de Curtea-Veche de Mateiu I. Caragiale, la care au avut de rezolvat mai multe cerinte, printre care s-au numarat precizarea a doua motive literare identificate in text, sau ilustrarea a doua trasaturi ale genului epic, cu exemple din text. La subiectul al doilea, liceenii au avut de redactat un text de tip argumentativ despre calitatile umane, nu mai mare de 30 de randuri, pornind de la afirmatia lui Lucian Blaga, Nu e de ajuns sa ai mari calitati, trebuie sa stii cum sa le folosesti cu rost. Ultimul subiect insa a fost o surpriza pentru liceeni, ei trebuind sa redacteze un eseu de doua-trei pagini, in care sa prezinte tema si viziunea despre lume pornind de la un text poetic studiat, apartinand lui Mihai Eminescu.
A fost destul destul de greu, tinand cont ca n-am invatat asa de bine Luceafarul, dar la prima si la a doua parte pot sa zic ca a fost usor. La ultima parte am reusit sa ma descurc pana la urma. Am facut acolo cele doua pagini si jumatate necesare, acum ramane de vazut. Cu camerele suntem obisnuiti intr-un fel, pentru ca le aveam in clasa de foarte mult timp si le stiam acolo. intr-un fel, e foarte corect, pentru ca asa nu se mai copiaza si toata lumea va face ceea ce stie, nu pe baza caietelor si a fituicilor. Ma bazez pe un opt, ca nota. Pentru urmatoarele probe, mi-e un pic frica la matematica pentru ca sunt aiurita si ma grabesc. in rest, pot sa consider ca sunt destul de pregatita, a spus o eleva care a sustinut ieri examenul in centrul de la Colegiul National Vocational Nicolae Titulescu, corpul B.
Sper sa iau o nota destul de mare, ca m-am descurcat. stiam ca o sa fie mai greu. La primul subiect am avut un text la care trebuia sa rezolvam cateva cerinte, la partea a doua un text argumentativ, si la punctul trei am avut poezia. Nu am avut niciun pic de emotii din cauza camerelor. Ma astept sa iau nota mare, peste 9, a spus un alt elev de clasa a XII-a.

Pentru trei elevi, bacul s-a terminat mai devreme

Pe langa cei 245 de liceeni care au absentat, din diverse motive, trei elevi au fost eliminati din examen, din cauza ca s-au prezentat la proba avand asupra lor telefoane cu handsfree-uri, desi stiau ca risca sa fie eliminati daca sunt prinsi. Cei trei sustineau proba la limba si literatura romana in centrele de examen de la Colegiul Tehnic Bals, Colegiul Tehnic Metalurgic din Slatina, si Colegiul Agricol Dimitrie Petrescu din Caracal. Potrivit reprezentantilor comisiei judetene de bacalaureat, elevii nu numai ca nu mai pot sustine celelalte doua probe ale bacalaureatului – proba obligatorie a profilului si proba la alegere a profilului si specializarii – dar au pierdut si dreptul de a se inscrie la urmatoarele doua sesiuni ale bacalaureatului.
Pentru restul liceenilor, bacalaureatul continua miercuri cu proba obligatorie a profilului.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți