Drama prin care trece Catalin dureaza de cinci ani de zile. in toata aceasta perioada, luna de luna, baiatul a facut transfuzii de sange la Spitalul Fundeni din Bucuresti, transfuzii in urma carora fierul din sange s-a adunat in organele vitale, iar interventia chirurgicala pentru eliminarea acestuia este foarte costisitoare.
Parintii copilului sunt disperati pentru ca nu au reusit sa stranga decat o mica suma de bani necesari pentru operatia din strainatate.
Impresionat de drama prin care trece Catalin, primarul comunei Izbiceni, Mircea Velica, a luat initiativa strangerii de bani pentru ca acest copil sa poata beneficia de un transplant de celule stem, singurul tratament curativ in acest caz. Astfel, in data de 22 februarie, edilul a organizat un spectacol caritabil Ce-am avut si ce-am pierdut, invitat de onoare fiind maestrul Tudor Gheorghe. De asemenea, marti, primarul Velica, cu sprijinul Primariei Corabia si a primarului Iulica Oane, au organizat intr-una dintre salile Casei de Cultura din Corabia o emisiune umanitara ce va fi difuzata duminica aceasta de postul de televiziune Olt Tv. Prin intermediul acestei emisiuni, mama lui Catalin, Simona Andrei, primarul Mircea Velica, primarul Iulica Oane, doctorul Costea Aurelian – vicepresedinte Kiwanis Corabia, o organizatie care s-a implicat in strangerea de fonduri, dar si edilii comunelor Nicolae Titulescu, Florin Tiutiu, si Giuvarasti, Dorel Imireanu, precum si alti invitati fac un apel umanitar catre toate persoanele care pot si vor sa doneze bani pentru salvarea vietii acestui copil.
Venim cu rugamintea de a uita o clipa de zbuciumul zilnic si de a incerca sa va ganditi ca viata ne incearca pe toti, dar Dumnezeu ii incearca mai ales pe cei pe care-i iubeste. Haideti sa aratam ca desi multi nu-l cunoasteti pe Catalin Andrei, il iubiti si vreti sa-l ajutati. Haideti sa daruim din putinul nostru o farama de speranta, a spus Dan Oltean, purtatorul de cuvant al Primariei Corabia.
Cei care vor sa il ajute pe Catalin Andrei pot face donatii, in lei, in contul deschis pe numele mamei baiatului, Andrei Simona Dina, la Banc Post agentia Corabia – RO72BPOS29103258012ROL01, si in contul deschis in euro la BRD agentia Corabia- RO47BRDE290SV43086492900.